Transfăgărăşanul va fi închis circulaţiei, sâmbătă, pentru desfăşurarea unei etape din Turul Ciclist al României, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, relatează Agerpres.

În acest sfârşit de săptămână, judeţul nostru va fi gazda competiţiei de ciclism Turul României, cea mai importantă competiţie de acest gen din ţară organizată de Federaţia Română de Ciclism (…). Pentru prima dată, Transfăgărăşanul va fi parcurs integral. Astfel că, pentru siguranţa competitorilor, dar şi a participanţilor la trafic, circulaţia va fi închisă publicului pe Transfăgărăşan, în ziua de 12 septembrie, pe porţiunea cuprinsă între localitatea Cârţişoara, judeţul Sibiu şi municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, între orele 9.00 şi 17.00”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform sursei citate, poliţiştii vor acţiona pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a manifestării şi în scopul limitării riscului de răspândire a infecţiei cu coronavirus.

Având în vedere contextul actual şi restricţiile în vigoare, reamintim că este important ca cetăţenii să înţeleagă importanţa respectării, în continuare, a recomandărilor cu caracter medical, privind limitarea expunerii în spaţii aglomerate şi purtarea mijloacelor de protecţie individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală. Măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare cetăţean, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune”, se mai menţionează în comunicat.

Sursa: Agerpres / Silviu Matei

Articolul precedentVIDEO KSE Târgu Secuiesc a fost eliminată din Cupa României
Articolul următorCozmin Gușă, reacție după dezvăluirile lui Dorin Iacob: „Să înceapă ancheta internă în SRI”