Președintele Federației Române de Fotbal a vorbit despre posibilitatea ca sistemul competițional din Liga 1 să sufere din nou modificări la finalul actualei stagiuni, anunță Realitatea Sportivă.

În momentul de față, Liga 1 are în componența sa 16 echipe, însă fostul selecționer al primei reprezentative, Mirel Rădoi, a lansat o ipoteză-șoc. Acesta a dezvăluit că FRF intenționează să treacă la 18 formații, indiferent de deznodământul sezonului curent.

Pus să comenteze pe seama acestui subiect, Burleanu a mărturisit că nu se pune problema ca formatul Ligii 1 să fie schimbat. Cu toate acestea însă, șeful de la Casa Fotbalului a declarat că, în momentul de față, se lucrează la modificarea sistemului din Cupa României, iar federalii au angajat deja o firmă specializată care se ocupă de analiza competiției.

Nu mai suntem într-o situație de criză astăzi care să ne permită intervenția în ceea ce privește modificarea sistemului competițional. Nu va avea loc nicio schimbare în ceea ce privește acest sezon. Lucrăm cu firma de consultări HyperCube. Singura analiză pe care o avem este cea legată de formatul Cupei. Alte discuții nu avem despre formatul competițional”, a spus Răzvan Burleanu, în cadrul conferinței de presă de prezentare a lui Edi Iordănescu.

„Indiferent ce se va întâmpla cu Dinamo, Dinamo nu va retrograda. Adică şi dacă va retrograda sportiv, sunt sigur, din informaţiile pe care le am, că vor fi 18 echipe. Eu nu cred că LPF, FRF, cât şi televiziunile… Ca un brand atât de puternic să retrogradeze”, a declarat Mirel Rădoi, pentru Telekom Sport.

 

Articolul precedentMinistrul Chesnoiu: Subvenția APIA pe pășune încasată doar de cei care asigură încărcătura cu animale!
Articolul următorAndrei Baciu: „Riscul apariţiei miocarditei la copii după vaccinarea anti-COVID este mult scăzut la categoria de vârstă 5-11 ani”