Ediţia cu numărul 28 a Zilelor Sfântu Gheorghe promite încă de pe acum să fie una cel puţin interesantă.

Programată să se desfăşoare în perioada 24 aprilie – 5 mai, pe parcursul unui număr record de 12 zile, ediţia din acest an va fi una a noutăţilor.

După cum au anunţat organizatorii într-o conferinţă de presă, dorinţa este de a avea o abordare nouă la ediţia din acest an, prin încercarea de a aduce elemente noi în organizare.

Primul dintre ele va fi programul din Piaţa Sfântul Gheorghe, care va fi realizat în colaborare cu Szimpla. Acesta va cuprinde printre altele şi un mic Street Food Festival, un eveniment inedită pentru Sfântu Gheorghe, unde vor fi prezenţi şi producători de băuturi alcoolice artizanale din ţară.

Datorită faptului că sărbătoarea de 1 Mai va avea loc în timpul Zilelor Sfântu Gheorghe, o altă noutate este că organizatorii propun un program special pentru această zi care va avea ca locaţie Băile Şugaş. Acolo vor avea loc mai multe programe de agrement, de divertisment, legate de modul de viaţă, sport şi alte suprize.

O a treia noutate în ceea ce priveşte locaţiile nou introduse este relocarea miniparcului de distracţii din parcarea fostului Hotel Bodoc în parcarea de la Arena Sepsi. Acolo va fi creat un parc de distracţii mai mare, mai aerisit, care va funcţiona pe tot parcursul weekendului 3-5 mai.

Nouă zile de evenimente culturale

Aşa cum s-a întâmplat şi la ediţiile din anii anteriori, Zilele Sfântu Gheorghe vor începe cu săptămâna culturală, care va dura 9 zile şi în care vor avea loc evenimente în 12 locaţii.

Întrucât Paştele Ortodox va fi sărbătorit în timpul săptămânii culturale, organizatorii au avut grijă ca programul să fie alcătuit în aşa fel încât să nu deranjeze această sărbătoare.

Concertul de deschidere va avea loc pe 24 aprilie, de la ora 19:00, în Biserica Romano-Catolică „Krisztus Király” şi va fi susţinut de solista de muzică tradiţională Sebestyén Márta din Ungaria și organistul Szabolcs Szamosi din Ungaria, alături de Corul de copii Campanella al Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe.

Mai multe detalii despre programul din săptămâna culturală vor fi făcute publice în perioada următoare.

Concerte speciale în weekendul de Festival

Printre numele de artişti anunţate deocamdată de organizatori se numără cel al solistei finlandeze Tarja Turunen, al formaţiei Holograf, sau concertul simfonic al trupei Bagossy Brothers Company.

Evenimentele din ultimele trei zile ale sărbătorii se vor desfăşura pe cinci scene şi în cele două locaţii exterioare, respectiv Băile Şugaş şi Arena Sepsi.

Scena Principală va fi amplasată în aceeaşi locaţie ca anul trecut, şi anume în Piaţa Centrală, în faţa Consiliului Judeţean şi a Prefecturii.

Scena Comunităţii va fi amplasată pentru al doilea an consecutiv în Parcul Memorial 1956 din curtea Liceului de Arte, scena din curtea Muzeului Naţional Secuiesc va rămâne de asemenea în aceeaşi locaţie.

Noutatea este mutarea Curţii Tinerilor în spatele Bisericii Unitariene, unde a mai fost amplasată în urmă cu câţiva ani.

Tot ca noutate va fi şi scena amplasată de Szimpla în Piaţa Sfântul Gheorghe unde vor avea loc concerte de muzică alternativă.

Standurile de alimentaţie publică vor fi amplasate în faţa Casei cu Arcade, iar Târgul Meşteşugarilor va avea ca locaţie tot strada Grof Mikó Imre şi strada Kós Károly.

În ceea ce priveşte concertele, dorinţa organizatorilor, ca în fiecare an, este de a aduce la Sfântu Gheorghe artişti care nu au mai concertat la noi în oraş, sau de la ale căror concerte în zonă a trecut mult timp.

Pe Scena Principală din Piaţa Centrală a oraşului vor fi programate toate concertele importante ale evenimentului.

Mai multe nume ale artiştilor care vor concerta în weekendul 3-5 mai vor fi anunţate în perioada următoare.

 

Articolul precedentBroșura Maghiari celebri din România Centenară, distribuită în două licee din Sfântu Gheorghe
Articolul următorVIDEO. Eugen Neagoe: „Avem şansa noastră, trebuie să ne-o jucăm până la capăt”