Tăierile ilegale în pădurile de stat administrate de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva au adus pagube de 7,3 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului 2024, cu 8% mai mici față de cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.
„În primele trei trimestre ale anului 2024, în pădurile proprietate publică a statului au fost efectuate 10.459 de controale în teren, iar volumul total de material lemnos tăiat ilegal s-a ridicat la 14.671 metri cubi (mc), generând pagube de 7,3 milioane lei, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. O parte din acest volum, reprezentând 3.984 mc, a fost imputat personalului silvic”, a precizat Romsilva, potrivit Agerpres.
În pădurile administrate pentru alţi proprietari în baza contractelor, Romsilva a efectuat 20.952 de controale în perioada menţionată, identificând un volum de 8.807 mc de masă lemnoasă tăiată ilegal, cu un prejudiciu de 4,3 milioane lei, în scădere cu aproape 5,8% faţă de anul trecut. Din acest total, 2.105 mc au fost imputaţi personalului silvic.
„Până în prezent, s-au aplicat 42 de sancţiuni disciplinare, dintre care 6 au dus la desfacerea sau suspendarea contractelor de muncă. În plus, au fost impuse 191 de penalizări în valoare de 133.266 lei”, potrivit Romsilva.
Amenzi de peste 2,6 milioane de lei
De asemenea, Romsilva a precizat că au fost date amenzi de peste 2,6 milioane de lei și că au fost confiscați 10.836 mc de lemne după desfășurarea a 60.935 acţiuni în privința controlului circulaţiei materialului lemnos – dintre care 9.310 în colaborare cu Poliţia Română.
Totodată, Romsilva a precizat că au fost trei cazuri de agresiune împotriva paznicilor. În total, până la sfârșitul lunii septembrie, au fost întocmite 2.919 procese-verbale pentru infracţiuni silvice, dintre care 34 au fost deja soluţionate.
„Pentru a asigura legalitatea în exploatarea forestieră şi prevenirea infracţiunilor silvice, personalul de specialitate din cadrul regiei a efectuat şi 126 controale la instalaţiile de debitare şi depozite, 114 fiind realizate cu sprijinul Poliţiei Române. Acţiunile au condus la confiscarea a 1.565 mc material lemnos şi aplicarea de amenzi în valoare de 452.000 lei”, a mai transmis Romsilva.
În total, 3,13 milioane de hectare de păduri din proprietatea publică a statului sunt administrate de Romsilva, adică 48% dintre pădurile ţării. În plus, Romsilva asigură servicii silvice, în baza contractelor, pentru aproximativ un milion hectare de păduri deţinute de alţi proprietari. Toate pădurile în proprietatea publică a statului deţin certificarea managementului forestier la standarde internaţionale.