Locuitorii din Sfântu Gheorghe n-au cum să se plictisească iarna, spun reprezentanţii Primăriei, pentru că există două patinoare în oraș și două pârtii de schi la Şugaş Băi. Facilitățile administrate de Sepsi ReKreativ, societatea care administrează bazele de agrement şi sportive ale Municipalităţii are oferte de divertisment de calitate” pentru toate vârstele.

Patinoarul din Piaţa Centrală

Spre deliciul celor mici, şi nu numai, patinoarul a fost deschis în Piața Centrală în decembrie anul trecut, iar acest lucru garantează distracţia în centrul orașului nostru. Patinoarul este foarte popular, fapt dovedit de numărul de bilete vândute: 1.300 bilete standard, 3.100 bilete cu reducere (copii și pensionari), 100 de bilete pentru familii numeroase și 80 de bilete de grup au fost cumpărate între 13 decembrie și 5 ianuarie.

Patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi

Patinoarul acoperit nu este doar unul dintre locurile de desfășurare a programului „Iniţiere în sport” desfăşurat de Primăria Sfântu Gheorghe, prin care copiii din clasele primare învaţă patinajul, ci serveşte și ca teren de antrenamente pentru Clubul de hochei Pinguinii Regali.

Patinoarul este foarte popular şi în rândul locuitorilor, astfel că din cauza numărului foarte mare de patinatori, suprafața gheții a devenit mai subțire în weekendul trecut. La începutul săptămânii însă, gheaţa a fost refăcută folosindu-se 15 mc de apă.

La Patinoarul acoperit, în perioada 21 septembrie – 5 ianuarie au fost vândute 2.000 de bilete standard, 3.500 de bilete cu reducere şi 110 bilete pentru familii numeroase.

Schi la Şugaş Băi

Odată cu apariția zăpezii, staţiunea Şugaş Băi a devenit o destinație preferată pentru pasionații sporturilor de iarnă. Cele două pârtii de schi pot fi urmărite în direct pe camerele web, sunt dotate cu schi-lift, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă.

În weekendul trecut a fost pusă în funcţiune şi secţiunea de jos a pârtiei mari, pentru a mai elibera pârtia mică, unde aglomeraţia a fost foarte mare în ultimele săptămâni. În funcţie de condițiile meteo şi dacă va mai ninge în perioada următoare, se va deschide şi secțiunea superioară a pârtiei mari, însă până atunci preţul tichetelor este acelaşi ca la pârtia mică.

Cei care vizitează Şugaş Băi ar trebui să încerce, de asemenea, serviciile centrului SPA, ale centrului de fitness, dar şi de tratament.

Foto: Biroul de imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe

ImagineImagine

Articolul precedentLa Sfântu Gheorghe, impozitele pentru locuinţe au rămas la nivelul minim permis de lege
Articolul următorTânăr de 23 de ani din Botoşani, reţinut de poliţiştii covăsneni pentru înşelăciune