Un bărbat de 39 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe nu se va mai putea apropia, o perioadă, la mai puțin de 200 de metri de casă, soție și copii săi.   

Polițiștii covăsneni au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu, după ce în luni seara soția acestuia a sunat la 112 să reclame că bărbatul este agresiv verbal și o amenință.

„La data de 18.11.2019, în jurul orelor 22:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați prin apelul de urgență 112 de către o femeie în vârstă de 37 ani despre faptul că soțul său se manifestă agresiv verbal, amenințând-o cu acte de violență. În temeiul sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care l-au identificat pe făptuitor în persoana unui bărbat de 39 de ani și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia, prin care s-au dispus ca obligații evacuarea temporară din locuință și interzicerea apropierii la mai puțin 200 de metri față de soție și copiii săi”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare

Articolul precedentFermier din județul Covasna, disperat că banca îl execută silit
Articolul următorCCI Covasna caută „Tânărul antreprenor al anului 2018”