Primăria Sfântu Gheorghe a lansat în dezbatere publică proiectul de buget pentru anul 2020, acesta urmând să fie adoptat în data de 31 ianuarie.

Primarul Antal Árpád a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că bugetul din acest an este cel mai mare pe care Municipalitatea l-a avut de la Revoluţie încoace, va porni de la 132 de milioane de lei şi va depăşi 150 de milioane de lei la finalul anului.

“Astăzi am lansat în dezbatere publică bugetul pe anul 2020. Este un moment istoric în administraţia publică din România, practic, avem şansa ca pentru prima oară, din câte ştiu eu, să avem buget în luna ianuarie (…) Este un buget care mă face să fiu optimist şi pot să vă spun că în fiecare domeniu vom putea face un pas înainte în acest an. Va fi un buget mai bun decât cel din 2019, lucru care pe de-o parte se darorează faptului că veniturile din impozitul global cresc cu aproximativ 20% conform estimărilor noastre şi ale celor de la Finanţe, iar anul acesta deja vom putea atrage şi fonduri europene, deci cu siguranţă va fi cel mai mare buget de până acum al municipiului Sfântu Gheorghe”, a declarat Antal Árpád. 

Edilul reamintit faptul că Municipalitatea a început anul fără datorii, cu 15,5 milioane de lei în fondul de rezervă, şi că doar birocraţia şi procedurile ar putea îngreuna rezolvarea problemelor din oraş. El a mai adăugat că în perioada următoare Primăria Sfântu Gheorghe va investi în proiecte importante, care „ridică rangul oraşului”, şi care „creează o imagine de viitor pozitiv pentru cetăţeni”.

„Ne vom ocupa de investiţii mari şi importante, pentru că ele sunt cele care ridică rangul oraşului, şi care creează o imagine de viitor pozitiv pentru cetăţeni. Pe de altă parte, vom rezolva problemele mici care ţin de confortul zilnic al cetăţenilor: parcări, trotuare, scări, iluminat public”, a mai spus primarul.

Printre investiţiile majore pe care Primăria le are în plan în perioada următoare se numără şi şoseaua de centură a oraşului, sau crearea de sedii noi pentru instituţiile de cultură ale municipiului.

Proiectul de buget pe anul 2020 poate fi consultat pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe, www.sfantugheorgheinfo.ro, iar eventualele propuneri, sugestii sau opinii pot fi depuse, până la data de 30 ianuarie, la Compartimentul Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură, sau la adresa e-mail: [email protected] până la data de 30 ianuarie 2020.

Imagine

Articolul precedentHorațiu Moldovan pleacă de la Sepsi OSK
Articolul următorHochei și patinaj, printre momentele surprinse de elevi și trimise Primăriei Sfântu Gheorghe. Provocarea continuă