Caravana Cinemobilul continuă sezonul de proiecții gratuite de film în aer liber. Joi, 5 septembrie, locuitorii din Sfântu Gheorghe se vor putea bucura de experiența unui cinematograf în aer liber.

Ajunsă la cea de a 5-a ediție, caravana a poposit vara aceasta în 43 de orașe din 27 de județe ale țării, filmele de animație proiectate în cadrul proiectului cultural fiind vizionate de peste 35.000 de persoane.

După ce miercuri s-a oprit la Târgu Secuiesc, astăzi Cinemobilul va ajunge în parcarea magazinului Kaufland din Sfântu Gheorghe, unde de la ora 20:00 participanții vor putea urmări  filmul de animație „Berzele”.

Caravana va poposi în zilele următoare în localitățile Codlea (10 septembrie), Brașov (11 septembrie), Curtea de Argeș (12 septembrie) și Câmpulung Muscel (13 septembrie).

Cinemobilul Caravana Cinematografică este un proiect cultural organizat de Asociația Cinemobilul, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

 

Articolul precedentVIDEO. ISU Covasna intervine de 7 ore la un incendiu puternic în Surcea
Articolul următorProgram tras la indigo de Ziua eliberării orașului Sfântu Gheorghe