Jucătorii Sepsi OSK se vor reuni duminică la Sfântu Gheorghe pentru reluarea antrenamentelor.

Potrivit directorului sportiv Bokor János componența lotului nu va suferi multe modificări, în acest moment singura certitudine fiind că Prosser Dániel se va întoarce la Academia Puskás, de unde a fost împrumutat clubului din Sfântu Gheorghe.

De asemenea, cel mai probabil Veress Zsombor și Gabriel Dodoi vor pleca în perioada următoare de la Sepsi, primul urmând să joace la echipa KSE Târgu Secuiesc. Dodoi a evoluat la Sepsi sub formă de împrumut, de la CFR.

„Suntem în discuţii cu câţiva jucători pe care îi dorim în lotul nostru, însă deocamdată nu putem să dăm nume până nu vom finaliza tratativele” – a spus Bokor János.

Jucătorii vor efectua luni și marți vizita medicală, după care Sepsi OSK va pleca pe 10 ianuarie într-un cantonament de 15 zile, în Belek (Turcia). Echipa va disputa și cinci meciuri amicale cu echipe din Turcia, Kazakhstan, Ucraina, Ungaria și Bulgaria.

Program:

13 ianuarie: Sivasspor

16 ianuarie: FC Aktobe

20 ianuarie: FC Mariupol

22 ianuarie: Szombathelyi Haladás

24 ianuarie: FC Dunav Ruse.

Articolul precedentPeste 2.000 de sticle cu apă sfințită vor fi împărțite credincioșilor de Bobotează, la Sfântu Gheorghe
Articolul următorNu sunt probleme pe drumurile naţionale din judeţ după prima ninsoare din 2019