Patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe va fi deschis începând de vineri pentru publicul larg, însă, pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, va funcţiona la capacitate redusă, pe gheaţă având acces maxim 260 de persoane simultan, informează Primăria municipiului.

Programul va fi în fiecare vineri seara între orele 19-21, iar sâmbătă şi duminică între orele 11-13 şi 19-21. Casa de bilete se va deschide cu o jumătate de oră înainte de începerea programului pentru a evita aglomeraţia la intrare. Masca de protecţie va fi obligatorie, iar locuitorii sunt rugaţi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului”, au precizat reprezentanţii instituţiei într-un comunicat de presă.

Prețul biletului de intrare pentru adulți este de 9 lei, iar pentru copii 6 lei, iar din cauza pandemiei, închirierea echipamentelor nu va fi posibilă.

Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna a dispus miercuri relaxarea restricţiilor în municipiul Sfântu Gheorghe, ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 în ultimele 4 zile sub 3 la mia de locuitori. Din cauza pandemiei, patinoarul în aer liber din centrul oraşului nu va fi montat în această iarnă.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentAdeverință pentru toți românii care se vaccinează împotriva COVID-19
Articolul următorCasa lui Laurențiu – Împreună aducem speranța ACASĂ