În cadrul celui mai nou concert al seriei de programe „O vară ritmată la Sfântu Gheorghe” vor răsuna melodii de filme cunoscute.

Producția seriei de programe intitulate „O vară ritmată la Sfântu Gheorghe!”, organizate în cadrul anului tematic al elevilor pe data de 16 august ora 19:00 se adaptează remarcabil de bine concepției acesteia, deoarece de data aceasta vor urca pe scena de piatră din Piața Centrală în cadrul unei ore demonstrative chiar elevii, cursanții școlii de tobe „learn2drum”.

Școala de tobe learn2drum a fost inițiată de Kiss Levente la Tîrgu Mureș cu scopul de a oferi spațiu și oportunitate tinerilor care, la fel ca el, sunt iubitori de muzică, pentru studierea tobei, pentru exprimarea de sine și pentru autoprezentare. Şcoala înființată în anul 2014 a progresat cu succes între timp, şi chiar s-a extins: în toamna anului 2018 s-au lansat cursuri și la Sfântu Gheorghe, unde learn2drum se poate lăuda în prezent cu studio propriu, respectiv cu peste 15 elevi.

Coloane sonore renumite

În cadrul orelor demonstrative intitulate learn2drum.open.project, ucenicii se prezintă de obicei în aproximativ într-o oră în fața celor interesați. Producția intitulată open.project – movie.edition care va avea loc în ziua de vineri este o variantă îmbunătățită a orelor demonstrative, care va fi într-adevăr specială, micul baterist din cadrul learn2drum va cânta coloane sonore principale și secundare renumite, în timp ce atmosfera de cinema a filmelor respective va fi trezită de proiecție video de colaj.

Sajgó Áron (11 ani), Pál Mátyás Áron (18 ani) și Tündérligeti Samu (18 ani) sunt ucenicii școlii de tobe learn2drum din Tîrgu Mureș, iar Lukács Beáta (14 ani) învață la learn2drum din Sfântu Gheorghe. Unii cântă la tobă deja de 5 ani, iar alții doar de 9 luni, însă devotamentul și perseverența sunt caracteristici comune ale tinerilor, deoarece numai așa a putut să aibă loc acest spectacol care necesită un efort deloc nesemnificativ, în cadrul căruia va întoarce lumea vizuală și sonoră a unor succese de filme, precum „Pulp Fiction”, „Fight Club”, „Guardians of the Galaxy” sau „Rocky”.

Participarea la concert este gratuită, astfel că organizatorii îi așteaptă cu drag pe cei interesați în ziua de vineri de la ora 19:00 la scena de piatră din Piața Centrală!

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Articolul precedentPatronul Diószegi László, mesaj pentru suporteri după victoria lui Sepsi cu Craiova
Articolul următorO nouă petiție pentru salvarea sălii de gimnastică a Liceului „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe