Datorită condițiilor meteorologice favorabile din ultimele zile, dar și a tunurilor de zăpadă, pârtia mică de schi din Şugaş Băi a fost deschisă la mijlocul acestei săptămâni. Pentru a evita aglomerația de maşini din weekend, se va putea ajunge în staţiune şi cu autobuzele companiei locale de transport public Multi-Trans, care vor circula în fiecare oră.

Pe baza experienței din ultimele săptămâni, mai mult de 150 de mașini nu pot fi parcate simultan în Şugaş Băi, astfel încât pentru a evita aglomerația, personalul companiei de transport public îi va transporta doar în weekend pe cei care doresc să schieze, de la bariera de acces spre stațiune și înapoi, în timpul programului pârtiei de schi. Prețul unui bilet de autobuz pentru o călătorie este de 2,5 lei, iar cei care vor călători cu autobuzul nu vor trebui să plătească taxa de staţiune de 3 lei. Pârtia de schi mică este deschisă sâmbăta și duminica între orele 09:00 – 21:00.

Prima cursă pleacă la ora 10, iar pasagerii pot urca pe traseu din Parcul Elisabeta, Piața Kálvin sau de la bariera spre staţiune. Autobuzul va coborî apoi din oră în oră pentru a prelua turiştii care așteaptă la barieră, astfel încât în fiecare oră la fix se urcă spre Şugaş Băi, iar la şi jumătate se coboară până la barieri. Ultima cursă de coborâre va fi la ora 21:30.

În rest, atât în timpul săptămânii cât şi în weekend, doritorii vor putea călători spre Şugaş Băi cu autobuzul din staţia din Parcul Elisabeta conform programului normal, dus la orele 10 și 16, întors la orele 13 și 19.

Urcarea cu maşina în staţiune va fi posibilă doar în momentul în care se eliberează un loc de parcare, până atunci mașinile putând fi parcate lângă barieră.

Important! Pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, este obligatorie purtarea măştii și păstrarea distanței în timpul schierii. De asemenea, vestiarele vor fi închise, dar toaleta va fi utilizabilă.

Este planificat ca pârtia mare să fie deschisă în zilele următoare, iar pasionații de sporturi de iarnă pot folosi pârtiile de luni până joi între orele 15:00-20:00, vineri de la 15:00 la 21:00 și în weekend de la 9:00 la 21:00.

Prețul unui bilet este de 4 lei, copiii cu vârsta sub 18 ani, persoanele cu vârsta peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități primind reducere. Copiii sub 130 cm și membrii loturilor naționale și olimpice au acces gratuit. Prețul abonamentelor variază între 9 și 150 de lei, în funcție de numărul de accesări.

Pe site-ul Sepsi ReKreativ puteți urmări live starea și gradul de ocupare al pârtiilor de schi cu ajutorul camerelor web. De asemenea, la Şugaş Băi este posibil să închiriați echipament de schi și snowboard.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentCum se circulă pe drumurile naționale din centrul țării?
Articolul următorConsiliul Județean Covasna anunță investiții majore în infrastructură