Proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere în orașul Covasna, pe care Primăria stațiunii l-a încheiat în vara anului 2017 cu ADR Centru, și prin intermediul căruia un număr de 11 străzi ar urma să se adauge rețelei stradale reabilitate, bate pasul pe loc.

Primarul stațiunii Covasna, Gyerő József spune că după lungi încercări, când în sfârșit documentația pentru achiziția publică a lucrărilor de construcție a fost validată, „o nouă barieră birocratică” a dus la blocarea demarării lucrărilor.

„După ce în vara anului 2017 am semnat contractul de finanțare cu ADR Centru Alba Iulia, am parcurs procedura de achiziție publică necesară întocmirii proiectului tehnic, acesta fiind aprobat ulterior, la începutul anului 2018, de către Consiliul Local și ADR Centru. În luna mai 2018 am înaintat către ANAP spre validare documentația achiziției publice a lucrărilor de construire. După ce ANAP a respins de cel puțin 5 ori documentația, invocând de fiecare dată noi și noi erori și lipsuri, la început de an 2019 documentația a fost validată. Se părea că, în sfârșit, putem contracta lucrarea”, a explicat primarul stațiunii Covasna.

Potrivit acestuia, creșterea salariului minim în sectorul construcțiilor, de la 1 ianuarie 2019, a dus la depășirea indicatorilor financiari calculați inițial de proiectant, astfel că Primăria a fost nevoită să „ajusteze” valoarea contractului, ceea ce a dus la o nouă amânare a demarării lucrărilor.

„Ne-am lovit de o altă problemă, una nouă, imposibil de prevăzut. Creșterea cu 57% a salariului minim în sectorul construcțiilor, începând cu 01.01.2019, a făcut ca indicatorii financiari ai proiectului, calculați de către proiectant în anul 2018, să fie depășiți net de prețurile anului 2019. Cu toate acestea, am organizat o licitație a lucrării, pornind de la valoarea estimată inițial, însă nu a fost depusă nici o ofertă din partea firmelor de specialitate. Văzând că este nevoie să ajustăm valoarea estimată a contractului, am solicitat proiectantului actualizarea devizului. Săptămâna trecută am aprobat prin HCL noul deviz, urmând să îl înaintăm către ADR Centru Alba Iulia, pentru aprobare”, a mai explicat Gyerő József.

Edilul are și o soluție pentru ca suma să nu fie suportată din bugetul local și propune acoperirea costurilor suplimentare prin trecerea acestora la capitolul „cheltuieli diverse și neprevăzute” în contractul de finanțare. Acesta speră că procedura de achiziție publică a lucrărilor va putea fi demarată cel târziu până la începutul verii.

„Dacă ADR va fi de acord, urmează să semnăm un act adițional la contractul de finanțare, după care vom putea continua procedura de achiziție publică a lucrărilor de construire (…) Mă deranjează nespus de mult că suntem luați prin surprindere de modificări legislative intrate în vigoare peste noapte, că ANAP blochează 10 luni o documentație de achiziție, timp în care expiră cam toate avizele și acordurile necesare demarării lucrărilor”, a mai precizat primarul.

Contractul de finanțare în valoare de peste 19 milioane de lei, majoriatea fonduri nerambursabile, a fost semnat în luna august 2017, la Alba Iulia, și reprezintă o continuare a investiţiilor demarate prin POR 2007-2013. Acesta prevede reabilitarea infrastructurii rutiere pe 11 străzi în lungime de peste 6,5 kilometri, dar și reabilitarea sau crearea de trotuare, spaţii verzi, instalaţii de apă, canalizarea pluvială şi canalizarea menajeră.

 

 

 

Articolul precedentPrimăria Sfântu Gheorghe va cumpăra 12 autobuze electrice
Articolul următorTeatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe se alătură campaniei UNITER – „Artiștii pentru artiști”