Vor fi disponibili imediat aproximativ 150 milioane de euro. Este important să știți că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plățile către beneficiari.

De ce durează

Banii trebuie să parcurgă un circuit legal până la beneficiar. Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului îi primește de la Trezoreria statului. Apoi îi înaintează agenției teritoriale, care, la rândul ei. îi trimite la bancă. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.

După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat. În cazul în care sistemul merge fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi.

Ordinea plăților se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari.

În cadrul Măsurii 2, sunt total de plată 650 de milioane de euro.

Încă 500 de milioane de euro

Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC și React EU, iar deblocarea restului de finanțare e îngreunată.

Găsiți atașat un grafic cu situația la zi a solicitărilor, aprobărilor și plăților din Măsura 2.

Prezentare stadiu Măsura 2 –  http://www.economie.gov.ro/situatia-privind-inscrierile-si-platile-pentru-masura-1-microgranturi-masura-2-granturi-pentru-capital-de-lucru-si-masura-3-granturi-pentru-investitii-la-data-de-05-martie-2021

 
Articolul precedentTop 5 nereguli constatate de ANFP în cadrul activităţilor de control
Articolul următor1.600 de locuri noi pentru vaccinarea anti-Covid-19, la Sfântu Gheorghe