Având în vedere recomandările venite din partea locuitorilor, dar şi numărul foarte mare de oameni care vin la Ştrand în zilele de weekend, la cererea Primăriei Sfântu Gheorghe societatea Sepsi ReKreativ a decis prelungirea programului.
Astfel, sâmbăta şi duminica, Ştrandul se va deschide cu o oră mai devreme, la ora 9:00, începând cu weekendul 22-23 iunie.
Ștrandul municipal s-a deschis publicului în data de 1 iunie și se va închide la începutul lunii septembrie, programul fiind de luni până vineri între orele 10:00 – 20:00, iar sâmbătă şi duminică între orele 9:00 – 20:00.
Cea mai plină zi din această vară de până acum a fost duminică, 16 iunie, când la petrecerea de deschidere oficială a sezonului au fost vândute peste 1.800 de bilete. Foarte multă lume a fost însă la Ştrand şi sâmbătă şi luni, în minivacanţa de Rusalii, când au fost vândute aproape 1.500 de bilete zilnic.
Prețurile nu s-au schimbat față de anii trecuți, astfel că biletul de intrare standard costă 20 lei, cel pentru copiii sub 18 ani și persoanele peste 60 de ani costă 8 lei, iar pentru închirierea unui șezlong clienții vor plăti 8 lei.
Mai multe detalii despre program, tarife și regulamentul de acces pot fi aflate pe site-ul Sepsi Rekreativ, www.rekreativ.club/net/strand-ro.
Foto: Vargyasi Levente / Primaria Sfântu Gheorghe