Următoarea producție a seriei de programe „O vară ritmată la Sfântu Gheorghe!” organizată în cadrul anului tematic al elevilor, intitulată „ng-Hang” (Flacărăsunet) va avea loc vineri, 23 august, de la ora 20:00, pe scena de piatră din Piața Centrală.

Ideea de coproducție a celor doi tineri din Miercurea Ciuc, Ádám Julcsi și Török Csongor, s-a născut în anul 2014, astfel spectacolul lor intitulat „Flacărăsunet”, în urma unei experimentări îndelungate, a căpătat o formă unică și specială.

În cursul producției, care încântă nu numai urechile ci și ochiul, vor răsuna sub mâinile lui Ádám Julcsi ritmuri de tobă, în timp ce publicul va avea posibilitatea de a urmări spectacolul lui Török Csongor care va face jonglerii cu focul.

După spusele tinerilor, scopul vizat este armonizarea celor două atmosfere, flacăra și muzica, care se realizează printr-o producție neconvențională. Flacăra oferă cu siguranță publicului, cu ajutorul mișcării sincronizate cu sunetul, o experiență de neuitat.

Participarea la spectacolul organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi Casa de Cultură „Kónya Ádám” este gratuită.

Articolul precedentLaureații Pro Urbe – Zilele Târgu Secuiesc: un medic, un profesor și un sculptor
Articolul următorElevii de a VII-a nu vor avea manuale pe bănci în prima zi de școală