Rezerviștii din structurile militare ar trebui să contribuie la eforturile de combatere a coronavirusului, a declarat joi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, într-o teleconferință.

Edilul consideră că aceștia ar putea veni în sprijinul autorităților care nu au pârghii în lupta cu persoanele care nu înțeleg să respecte măsurile impuse la nivel national pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

„Suntem în stare de urgență, rezerviștii și pensionarii trebuie puși la treabă. Eu, din câte știu, în momentul în care se instituie stare de urgență, cei care au ieșit în pensie dar sunt rezerviști în diferite sisteme militare pot fi puși la treabă. Asta trebuie făcut. Deci nu se poate să avem comuntăți, de exemplu la Ghidfalău, era o problemă, au venit acasă din străinătate, oameni care n-au de gând să respecte aceste reguli de autoizolare. Acolo autoritățile trebuie să intervină, nu se poate! Primarul acolo nu are ce să facă, nu are pârghii să rezolve această problemă, deci trebuie să intervină autoritățile. În mod normal autoritățile ar trebui să îi recheme și să îi repună la treabă. Mă refer la cei care au 45-50-55 de ani ar putea să facă treabă și să ajute autoritățile”, a spus edilul.

Joi au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu noul coronavirus în Sfântu Gheorghe, fiind vorba despre doi soți, de 30, respectiv 32 de ani, întorși din Franța, și care au intrat în izolare în data de 17 martie

Bilanțul persoanelor îmbolnăvite a ajuns astfel la 6. Primele cazuri din județul Covasna au fost confirmate la începutul săptămânii trecute (11-12 martie), fiind vorba despre o femeie și un bărbat de 53 de ani, soț și soție, întorși din Italia în data de 8 martie. În data de 13 martie au fost confirmate alte două persoane, fiind vorba despre o tânără de 16 ani, prietena fiului celor doi soți confirmați, şi o femeie în vârstă de 77 ani, mama bărbatului. 

 

Articolul precedentVIDEO Fără precedent! Armata română face un spital în 5 zile. Primele imagini
Articolul următorPrimarul Antal Árpád: „Eu zic să aveți 100% încredere în autoritățile locale și județene”