Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sprijină financiar două proiecte ale Agenției Naționale Antidrog, pe care Centrul de Prevenție, Evaluare și Consiliere Antidrog Covasna le coordonează la nivelul județului.

Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe va aloca peste 15.400 de lei pentru finanțarea proiectelor „ABC-ul emoțiilor” și „Cum să creștem sănătoși”, adresate preșcolarilor și elevilor de clasele I și a II-a.

„Este o realizare extraordinar de mare, nici noi nu ne așteptam, a fost un tur de forță dar a meritat efortul pentru că asta înseamnă că vom acoperi întreg județul cu două proiecte naționale foarte importante. Vom forma cadrele didactice îmediat în perioada următoare, iar fiecare profesor și învățător va primi caietul profesorului și numărul de caiete de care au nevoie să lucreze copii. Vrem să le dezvoltăm abilități de viață, să învețe să refuze, să facă diferența dintre lucrurile bune și cele care nu sunt bune.”, a declarat coordonatoarea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna, Liliana Lazea.

Banii vor fi folosiți pentru tipărirea materialelor didactice în cadrul celor două proiecte

Potrivit acesteia, suma alocată va fi utilizată în vederea tipăririi a peste 1.000 de caiete pentru elevii și profesorii implicați în cadrul proiectului „Cum să creștem sănătos”, și alte aproape 800 pentru cei implicați în proiectul „ABC-ul emoțiilor”.

„La nivelul județului, în cadrul proiectului ABC-ul emoțiilor vor fi tipărite 50 de caiete în limba română pentru profesori; iar pentru elevi 400 de caiete în limba maghiară și alte 350 în limba română. Sunt 750 de elevi și 50 de cadre didactice implicate. Pentru proiectul „Cum să creștem sănătos” vom avea 1152 de caiete pentru elevi, dintre care 564 în limba maghiară și 588 în limba română, dar și 68 de caiete pentru profesori. S-au înscris din tot județul.”, a explicat Liliana Lazea.

Aceasta a menționat că proiectele se vor desfășura pe tot parcursul anului școlar 2018-2019, iar o primă etapă va fi formarea cadrelor didactice.

 

Articolul precedentElevii covăsneni participă la cea de a 16-a ediție „Mesajul meu antidrog”
Articolul următorCovasna: 28 din cei 214 preşedinţi de secţii de votare s-au retras