Președintele Consiliului Județean, și totodată liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că nu va da curs invitației de a participa la manifestările organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Tamas Sandor a declarat că „este de neacceptat” faptul că se anticipează un discurs neadecvat în cazul în care liderii maghiari vor lua cuvântul în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, făcând referire la o declarație recentă a prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu, potrivit căreia prezența oricărui demnitar sau ales care ar putea avea un discurs interpretabil într-un anumit fel, chiar discriminator de către populaţie, este respinsă.

„Este de neacceptat din punctul meu de vedere ca un înalt funcționar public, cum este prefectul, să se exprime în mod discriminatoriu. Există o discriminare în discursul său, este jignitoare această gândire. Anticipează un discurs neadecvat din partea noastră. Nu pot să accept, pentru că pot să formulez în trei minute în limba română un discurs care poate să fie înţeles corect şi care poate să transmită acele doleanţe pe care comunitatea noastră le-a formulat şi le formulează. Pot să le formulez şi într-o singură propoziţie şi dau citire acestei singure propoziţii din Declaraţia de Alba Iulia: Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Este o singură frază, dar pot să formulez şi într-un singur cuvânt: respect. Respect din partea statului român către cetăţenii români de etnie maghiară”, a declarat președintele CJ Covasna.

Nu cred că este strigător la cer să îmi exprim punctul de vedere, dar nu o să perturb cu prezenţa mea Ziua Națională

Tamas Sandor a mai precizat că în calitate de reprezentant ales al comunităţii maghiare, nu poate da curs invitației de a participa la un eveniment major cum este Ziua Națională a României, dacă nu i se oferă posibilitatea de a lua cuvântul și de a vorbi despre  drepturile minorităţilor naţionale, despre care consideră că nu au fost respectate de statul român.

„Suntem aleșii oamenilor, de trei ori la rând am fost ales deputat în Parlamentul României, de trei ori am fost ales președintele Consiliului Județean Covasna de oamenii din județ, nu sunt numit în această funcție. Dacă participăm la un eveniment major, atunci nu cred că este strigător la cer să îmi exprim timp de trei minute punctul de vedere referitor la acest eveniment major, la Ziua Națională, mai ales în Anul Centenar. Să-mi pună mie botniță pe gură? Nu cred că în 2018 există un politician român sau înalt funcţionar public român care să îmi pună botniţă, sau să mă pună să dau un test grilă înainte de un discurs. Eu cred că nu se poate gândi aşa în 2018. Deci, ca să nu fie nicio problemă, nu o să perturb cu prezenţa organizarea domnului prefect”, a mai declarat Tamas Sandor.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat recent că absenţa constantă a liderilor comunităţii maghiare de la manifestările organizate cu ocazia Zilei Naționale poate fi considerată un act de discriminare sau ofensator faţă de comunitate, cetăţeni, statul român şi de simbolurile sale.

 

 

Articolul precedentTrei persoane, printre care şi un minor, cercetate de poliţiştii covăsneni pentru furt
Articolul următorVictorie pentru echipa MNCR în startul Campionatul judeţean de baschet amator Covasna, ediția 2018 – 2019