Let's do it, Romania!

Zeci de poliţişti şi pompieri covăsneni au susţinut prin muncă cea mai mare campanie mondială de curăţenie, „Let’s do it, Romania!”.

Ziua de sâmbătă, 15 septembrie, a fost ziua Let’s do it, Romania! Salvatori din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe și Secției Târgu Secuiesc ale ISU Covasna s-au alăturat celorlalți participanți la ofensiva împotriva gunoaielor aruncate necorespunzător şi curăţarea arealelor naturale din zona localităților Balvanyos și Sfântu Gheorghe.

„Prin această modalitate pompierii covăsneni şi-au adus contribuţia la refacerea ecosistemului şi, implicit, la protejarea naturii, dovedind că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor specifice ci şi în acest domeniu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

De asemenea, o echipă de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna s-a alăturat sâmbătă sutelor de voluntari, în acțiunea „Ziua Mondială a Curățeniei” inițiată de mișcarea socială „Let’s do it, Romania!”.

Polițiștii s-au înarmat cu saci și mănuși și au strâns deșeurile de pe o porțiune a malului râului Olt, în Sfântu Gheorghe.

„Considerând că fiecare dintre noi este responsabil de protejarea mediului înconjurător, oamenii în uniformă s-au alăturat acestei inițiative din dorința de a ajuta pentru un județ mai curat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna.

Articolul precedentIncendiu puternic la Belin. Pompierii s-au luptat 7 ore cu flăcările
Articolul următorPeste 3450 de covăsneni implicați în acțiunea „Let’s do it, Romania!”