Danemarca este prima țară din lume care are un partid condus în întregime de un software de inteligenţă artificială (AI) şi care doreşte să se prezinte la următoarele alegeri parlamentare, ce vor avea loc vara viitoare.

 

Lansat la sfârşitul lunii mai de colectivul artistic danez Computer Lars, Partidul Sintetic, care n-a adunat încă numărul de semnături necesar pentru a participa la alegeri, se doreşte un răspuns la absenteismul danez, estimat la aproximativ 15% la cele mai recente alegeri legislative, potrivit AFP.

Program politic al formațiuni este de fapt o sinteză a tututor a doctinelor marginale din Danemarca, din anii ’70 până în prezent și reprezintă „viziunile politice ale unei persoane obişnuite”, a declarat Asker Bryld Staunaes, un artist membru în colectivul Computer Lars.

 
 

Inteligenţa artificială a acestui partid „anti-politic” vizează „optimizarea sistemului de vot din Danemarca”, a adăugat el, potrivit Agerpres.ro.

Partidul Sintetic reprezintă în acelaşi timp şi o aluzie amuzantă la sutele de partide marginale daneze, dintre care unele sunt mai degrabă o farsă sau o critică la adresa societăţii decât un partid convenţional.

Articolul precedentCristiano Bergodi: „Mergem în Suedia să câștigăm”
Articolul următorO rețea de peste 11,000 de site-uri de investiții false vizează Europa