Miercuri, 21 august, încep probele celei de a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat 2019. Candidații care nu au obținut medie de trecere sau care nu s-au prezentat pentru susținerea probelor în vară, mai au o șansă în sesiunea care se desfășoară în perioada 21 august – 3 septembrie.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, la nivelul județului s-au înscris 471 de candidați provenind atât din sesiunea curentă, cât și din cele anterioare, toți urmând să susțină examenul la Liceul Tehnologic – Administrativ „Berde Aron” din Sfântu Gheorghe, desemnat centru de examen.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, cea de-a doua sesiunea a examenului maturității va debuta miercuri cu proba scrisă la Limba și literatura română, fiind urmată de proba scrisă la Limba maternă pe 22 august, și de cea obligatorie a profilului în data de 23 august. În data de 26 august, candidații vor susține proba scrisă la alegere a profilului și specializării, după care absolvenții vor susține probele orale.

Astfel, în zilele de 27 și 28 august se va desfășura proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală la Limba și literatura română, iar în data de 29 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare la Limba maternă. Evaluarea competențelor digitale se va desfășura în data de 30 august, iar în zilele de 2 și 3 septembrie se va desfășura ultima probă, cea de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2019 vor fi afișate pe 3 septembrie, până la ora 12:00, iar în aceeași zi candidații nemulțumiți de notele primite vor putea depune eventualele contestații.

Rezultatele finale vor fi publicate în data de 7 septembrie.

Gradul de promovare în județul Covasna, în sesiunea iunie-iulie 2019, este de 58,46%

Cele mai slabe rezultate le-au obținut Liceele Tehnologice „Apor Péter” și „Gábor Áron” din Târgu Secuiesc, a căror rată de promovare a fost sub 5%.

La polul opus, cele mai bune rezultate le-au înregistrat Colegiul Național „Székely Mikó” (promovabilitate 95,51%) și Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” (cu o rată de promovare de 90,91%) din Sfântu Gheorghe.

Cele mai mari medii din judeţ au fost obţinute de elevii Bocîrnea Iuliana-Andreea (9,93), Mariş Ana-Maria (9,91), Băilă Denisa-Mihaela (9,85) și Onea Ioan-Radu (9,85), toți de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului.

Articolul precedentConducerea TAM Sfântu Gheorghe: „Se anunță un an și o stagiune de top!”
Articolul următorDoi covăsneni din Cernat, uciși cu sânge rece de un consătean