Până pe 31 martie, locuitorii din Sfântu Gheorghe beneficiază de o bonificaţie în cuantum de 9% pentru plata anticipată a impozitelor pe tot anul 2019.

Conform datelor Direcţiei de Finanţe Publice Municipale, până la această dată peste 30% dintre contribuabilii persoane fizice din Sfântu Gheorghe şi-au achitat impozitul pe clădiri şi terenuri pentru anul 2019.

În cazul autoturismelor deţinute de persoane fizice, peste 24% dintre contribuabili au achitat deja impozitul aferent întregului an.

Primăria Sfântu Gheorghe ne reaminteşte că acei contribuabili care plătesc anticipat până la 31 martie 2019 impozitele locale datorate pentru tot anul beneficiază de o bonificaţie în cuantum de 9%.

Conform Legii, orice persoană care deţine în proprietate la data de 31 decembrie 2018 clădiri, terenuri sau mijloace de transport datorează impozit pe tot anul 2019.

Nivelul impozitelor și taxelor locale s-a modificat față de anul 2018, fiind vorba însă doar de o indexare cu rata inflației de 1,3%.

Astfel, până pe 31 martie se acordă bonificație în cuantum de 9% pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădire, pe teren şi a impozitului asupra mijloacelor de transport, datorate pe întregul an de către persoanele fizice şi juridice. Bonificaţia se acordă contribuabililor care la data plăţii impozitelor nu figurează cu obligaţii restante către bugetul local.

Ultima majorare a impozitelor locale la Sfântu Gheorghe a avut loc în anul 2013, an în care a fost introdus şi un ajutor de minimis destinat firmelor autohtone, menit să compenseze creşterea cu 50% a impozitelor pe terenurile şi clădirile aparţinând societăţilor comerciale.

Din 2017, autorităţile locale au introdus un impozit diferenţiat pentru cetăţeni, în funcţie de facilităţile şi infrastructura de care dispun zonele în care locuiesc.

Articolul precedentVIDEO. Eugen Neagoe: „Avem şansa noastră, trebuie să ne-o jucăm până la capăt”
Articolul următorMinistrul Mediului, conferință în județul Covasna