dav

Aproximativ 30 de persoane s-au adunat sâmbătă seara la Sfântu Gheorghe, în fața Prefecturii, pentru a fi solidari cu sutele de mii de protestatari din Piața Victoriei din Capitală, la un an de la protestul pentru normalitate al diasporei din 10 august, reprimat de forțele de ordine.

Oamenii şi-au exprimat nemulțumirea față de sistemul actual și au aprins lumânări pentru Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, tinerele ucise la Caracal, pentru care autoritățile nu au putut face nimic să le salveze.

„Suntem aici pentru că ne pasă. Ne pasă de tot răul care se întâmplă în România. Țara noastră a ajuns în cea mai întunecată groapă din cauza conducătorilor, din cauza parlamentarilor corupți, a celor care lucrează în instituțiile publice, în Poliție, în Jandarmerie, în Sănătate. Sunt plătiți din banii noștri (…) și am vrea ca din banii ăștia copiii să aibă condiții, să aibă profesori care știu să îi pregătească. Vrem să vedem polițiști fără burți mari și care ne servesc pe noi. Vrem să vedem judecători corecți, vrem să vedem un sistem de sănătate în care nu se moare”, ne-a spus Maria Movilă, una dintre participantele la mitingul din Sfântu Gheorghe.

dav

Iertați-ne Alexandra, Luiza!; Cerem pedepsirea vinovaților din 10 august 2018 sau Vrem polițiști corecți, în slujba cetățeanului, sunt câteva dintre mesajele pe care manifestanții le-au scris pe foi, pe care le-au așezat în fața Prefecturii Covasna, alături de câteva zeci de lumânări pe care le-au aprins pentru Alexandra și Luiza.

Antónia Gáspár‎, tânăra care a organizat protestul de la Sfântu Gheorghe, spune că singura soluție pentru ca lucrurile să se schimbe în bine este ca oamenii să iasă la vot, acesta fiind și cel mai important mesaj pe care participanții au vrut să îl transmită.

Trăim într-un sistem bolnav, iar schimbarea sistemului se face greu, prin eforturi constante

Prezentă la eveniment a fost și managerul Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe, Anna Maria Popa, care este de părere că prin puterea exemplului, eforturi constante și implicare din partea oamenilor de rând România poate deveni o țară în care cetățenii să se simtă în siguranță.

„Suntem aici dintr-un spirit civic, pentru că ne dorim o țară europeană, o țară în care copiii noștri să crească în siguranță, în care să se simtă protejați, să simtă că au parte de un viitor, că au șansa să trăiască civilizat. Ne doare tot ce s-a întâmplat anul trecut, pe 10 august, și din păcate se pare că o să ne mai doară multe alte evenimente care vor urma. Trăim într-un sistem bolnav, iar schimbarea sistemului se face greu, prin eforturi constante și prin implicare (…) Schimbarea pornește întotdeauna din noi și poate dacă noi ne schimbăm, exemplul nostru va schimba ceva și la alții”, a spus Anna Maria Popa.

Protestul nu a fost unul autorizat de Primăria Sfântu Gheorghe, însă nu au fost prezente forțe de ordine, iar în jurul orei 21:00 manifestanții s-au îndreptat spre case.

Articolul precedentVIDEO. Accident pe DN12 la ieşirea din Sfântu Gheorghe. Şase persoane au ajuns la Spital
Articolul următorSepsi OSK obţine la Craiova prima victorie din ultimele 6 luni