Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba, spune că, deși ar exista fonduri suficiente, asociațiile de proprietari nu și-au arătat nici în ultimul an interesul în a depune cereri pentru obținerea finanțării, iar situația este similară și în restul țării.

Programul de reabilitare termică a blocurilor nu prea are succes la Sfântu Gheorghe. „Nu prea s-a întâmplat mare lucru. Este o asociație de proprietari în centru care urmează să depună cererea, pentru ca primăria să îi reprezinte, să depună proiect pentru obținerea finanțării pentru mai multe blocuri. La alte asociații nu am văzut mișcare, însă deocamdată nu este un termen la care se pot depune proiectele, deci așteptăm să fie deschise sesiuni de finanțare”, a explicat viceprimarul.

Potrivit acestuia, la fel ca în anii precedenți, lucrările ar urma să fie finanţate în proporţie de 60% din fonduri europene, 25% prin rate lunare de către proprietarii apartamentelor, iar restul de 15% de la bugetul local, însă există și situații în care primăria ar putea acoperi inclusiv cheltuielile de proiectare.

„Dacă se merge pe Programul Operațional Regional atunci 60% este contribuția nerambursabilă de la UE, 25% suportă proprietarii și 15% primăria. Dar în cazuri sociale, pe familii, dacă au venitul mai mic decât venitul mediu net atunci se poate merge chiar până la 3,5% contribuție proprie a familiei și restul de la primărie, bineînțeles în limita fondurilor bugetare care se pot aloca”, ne-a declarat viceprimarul.

Proprietarii preferă să facă lucrările pe cont propriu

Numai că, fie de teama costurilor, fie de cea a procedurilor, mulți proprietari au preferat să realizeze aceste lucrări pe cont propriu.

„Trebuie să ia o hotărâre cu cel puțin două treimi din membrii asociației, iar familiile să se angajeze că își vor plăti contribuția proprie. Nu trebuie să plătească în avans nimic, primăria poate suporta inclusiv cheltuielile de proiectare, ei trebuie doar să se angajeze ca în momentul în care se obține finanțarea și se începe lucrarea vor asigura plata contribuției proprii. Aici sunt probleme, eu nu îi sfătuiesc să meargă cu două treimi dintre membri, ci să meargă dacă se poate cu 100% fiindcă apoi intervin probleme cu cei care nu participă, pornim investiția iar când trebuie colectate sumele nu se adună și încep denunțurile la poliție, pentru că așa sunt oamenii în ziua de azi. Deci ar trebui să fie toată comunitatea de acord.”

Toth Birtan Csaba spune că, în continuare, cei interesați ar putea beneficia de finanțări și pentru alte lucrări, precum montarea unor sisteme centralizate de încălzire, folosirea energiilor alternative sau modernizarea ascensoarelor.

„Nu s-a schimbat tipul de finanțare, doar că au fost două sesiuni, și nu numai la noi ci în toată țara, la care aproape nimic nu s-a depus. Pe ADR Centru absorbția fondurilor la acest program este de 0,1%. Cred că un singur proiect a fost depus pe toată Regiunea Centru și probabil că o parte din sumă va fi redistribuită pentru alte programe. Noi am solicitat să rămână totuși o parte din sumă fiindcă știam că sunt mișcări aici în zona centrală dar încă nu au reușit să scoată hotărârea.”

România s-a angajat la momentul aderării în Uniunea Europeană ca până la finalul anului 2020 să reabiliteze termic circa 85 de mii de blocuri.

 

Articolul precedentCaravana filmelor TIFF ajunge din nou la Sfântu Gheorghe
Articolul următor10 străzi din Sfântu Gheorghe vor avea în curând iluminat public nou