dezinsectie impotriva tantarilor

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe anunţă că în cursul săptămânii viitoare, între 10 şi 12 septembrie, vor avea loc noi pulverizări împotriva țânțarilor în diferite puncte ale orașului.

Pulverizările împotriva țânțarilor se vor desfășura de luni până miercuri între orele 18.00-06.00.

Locurile unde vor avea loc pulverizările sunt următoarele: Pârâul Simeria, Pârâul Debren, Parcul Elisabeta, Stadionul Municipal și zona Kolcza.

Prima dezinsecţie împotriva ţânţarilor a avut loc în perioada 20-22 august în aceleaşi zone din Sfântu Gheorghe.

Vă aducem aminte că la mijlocul lunii august un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Târgu Secuiesc, care a fost infectat cu virusul West Nile, transmis de ţânţari, a încetat din viață la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe.

Recomandările pentru populație sunt următoarele:

– să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;

– să utilizeze substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor;

– să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (plase protecție la ferestre);

– să utilizeze substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței;

– să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;

– să îndepărteze recipientele de apă stagnantă și gunoiul menajer.

Articolul precedentZeci de cercuri în oferta Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe
Articolul următorCJ Covasna a distribuit pachetele pregătite prin programul „Primul ghiozdan”