Comuna Reci va închide o a treia școală în doar cinci ani de zile din cauza declinului demografic, astfel că în localitate vor mai rămâne doar două grădinițe și două școli. „Nu sunt copii”, spune primarul Dombora Lehel, potrivit CovasnaMedia.

Anul ăsta o să închidem a treia școală pe o perioadă de cinci ani. Nu sunt copii. O să rămână două școli și două grădinițe deschise, la Reci și Aninoasa. Cred că în 2015 am închis școala din Comolău, după aceea pe cea din Saciova. Anul ăsta e ultimul an pentru Bita. Și nu le-am închis cu 10, 15 copii. Le-am închis cu 4, 6 copii. Le-am lăsat până în ultimul moment. Deja e o situație când sunt cinci copii în cinci clase diferite, cu o singură învățătoare. Chiar până în ultimul moment am încercat să le ținem deschise. Că dacă mergeam pe principiul de economii sau alte directive, nu mai funcționau de 10 ani”, spune edilul.

Dombora Leher spune că tinerii au plecat masiv, iar satele „au îmbătrânit”.

„La Saciova, de exemplu, în acte sunt 130 de locuitori. Fizic, dacă găsim acolo 70, e mult. Tinerii sunt plecați. Natalitatea e la un nivel minus record”, a adăugat el.

La nivelul comunei Reci învață mai puțin de 300 de elevi, a mai precizat primarul.

Articolul precedent21% dintre angajați și-ar da demisia de la jobul actual fără să aibă un plan de rezervă
Articolul următorZonele unde iarna a lovit puternic: cod galben de NINSORI VISCOLITE. Vântul atinge și 110 km/h – HARTA cu cele mai afectate județe