Direcția Sanitar – Veterinară (DSV) Covasna a decis, luni, sacrificarea de urgență a tuturor porcilor aflați în gospodăriile din cartierul Őrkő din municipiul Sfântu Gheorghe, după ce virusul pestei porcine a fost confirmat într-o altă gospodărie.

Conducerea DSV Covasna a precizat că măsura a fost luată pentru ca boala să nu se extindă și mai mult, dar încă nu se poate stabili în ce măsură va fi afectată populația județului Covasna.

„Uciderea porcilor s-a început din cauza faptului că a fost depistată boala la un alt animal, la un alt proprietar, și se pare că există riscul de a se dispersa. Soluția este să ucidem toți porcii. După ce se finalizează cercetarea putem să spune dacă va fi afectată populația județului Covasna, depide în ce măsură se extinde pesta”, a declarat directorul DSV Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor.

DSV Covasna a confirmat vineri prezența virusului pestei porcine la două cadavre depistate într-o groapă de gunoi situată la marginea municipiului Sfântu Gheorghe.

După confirmarea primului focar a fost stabilită o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi una de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului.

Articolul precedentPacienții Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe vor soluții pentru a nu mai fi înțepați de mai multe ori pentru o recoltare de sânge
Articolul următorScrisoare către Guvern pentru finanţarea Aeroportului Braşov-Ghimbav