Peste 50 de situaţii de urgenţă au fost înregistrate în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai, pompierii şi paramedicii covăsneni intervenind pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical şi pentru descoperirea şi ridicarea muniţiilor neexplodate.

Astfel, în perioada 26 aprilie – 1 mai, pompierii au intervenit la un număr de 4 incendii, 45 de solicitări medicale, din care 3 în cazul unor accidente rutiere şi 2 acţiuni pirotehnice.

Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Baraolt, au intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei anexe din localitatea Căpeni.

În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă fumatul în loc nepermis, au ars acoperişurile a două anexe pe o suprafaţă de circa 30 mp şi au fost salvate 12 păsări.

Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a fost solicitată să intervină în localităţile Estelnic şi Belani, în vederea ridicării unor elemente de muniţie neexplodate.

O lovitură de aruncător de 82 de mm a fost descoperită de un cetăţean în albia pârâului Estelnic.

În cel de-al doilea caz, pirotehniştii din cadrul ISU Covasna şi ISU Braşov au descoperit în podul unei case, un proiectil exploziv de 76 mm.

Cele două elemente de muniţie neexplodată au fost ridicate şi transportate în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.

Pirotehnicienii covăsneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Foto: ISU Covasna

Articolul precedentFitness Tribe lansează #Sepsi100
Articolul următorSepsi OSK i-a reziliat contractul lui Eugen Neagoe. Marin Barbu, interimar în ultimele 3 etape