Polițiștii covăsneni le recomandă participanților la trafic să circule cu prudență, pentru a evita implicarea în evenimente nedorite.

Vineri dimineață, pe str. Păiș David din municipiul Sfântu Gheorghe, șoferul unui autoturism care a efectuat un viraj la stânga pentru a întoarce, nu a mai putut evita impactul și a accidentat grav un tânăr care circula pe motocicletă, în aceeași direcție.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Circulați cu prudență!

Polițiștii recomandă prudență atunci când circulați pe drumurile publice, indiferent că sunteți cu mașina, motocicleta, cu bicicleta sau pe jos. Conduita preventivă este esențială pentru a vă feri de accidente rutiere.

Conducătorilor auto li se recomandă să fie atenți în permanență la trafic și să nu efectueze manevre brusc. Folosiți din timp semnalizarea, astfel încât ceilalți participanți la trafic să observe intenția dumneavoastră și asigurați-vă temeinic înainte de a efectua manevra. Circulați cu prudență atunci când întâlniți motocicliști în trafic! Păstrați o distanță suficientă față de aceștia și nu uitați de polițiețe.

Motocicliști! Utilizați echipamentul de protecție – casca omologată și îmbrăcăminte specială. Astfel vă asigurați o bună protecție în caz de accident. Pentru a fi vizibili pentru ceilalți participanți la trafic purtați haine cu elemente strălucitoare, reflectorizante.

Păstrați în permanență farul aprins și rulați în poziția de unde șoferii vă pot observa cu ușurință în oglinda retrovizoare (la 2/3 din lățimea benzii). Evitați unghiurile moarte ale celorlalte autovehicule.

Păstrați în permanență contactul vizual! Nu presupuneți că ceilalți vă văd. Încercați să aveți întotdeauna contact vizual cu șoferii cu care urmează să vă intersectați și să anticipați intențiile partenerilor de drum.

Feriți-vă de vehicule la viraje și intersecții! Cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de șoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare.

Articolul precedentExpoziție și târg de flori și grădinărit, în weekend, la Sfântu Gheorghe
Articolul următorO nouă ediţie a campaniei „Donează sânge! Salvează o viață! Fii erou!”