Un copil de 13 ani din Baraolt a ajuns marți după-amiază la spital, adus de șoferul care l-a accidentat, un tânăr de 21 de ani.

Potrivit IPJ Covasna, copilul se afla pe bicicletă în momentul în care a fost accidentat, a trecut din partea stângă spre dreapta a drumului, prin spatele unei mașini parcate, moment în care a atins cu roata din spate a bicicletei bara din față a autoturismului condus de tânărul de 21 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut peste alt autoturism care era oprit regulamentar.

Minorul nu purta cască de protecție, însă a scăpat cu răni ușoare. Cu toate acestea, medicii l-au internat în spital pentru supraveghere.

„La data de 25.02.2020, în jurul orelor 17:30, Poliția Orașului Baraolt a fost sesizată despre faptul că la o unitate medicală  s-au prezentat un tânăr în vârstă de 21 ani, și un minor în vârstă de 13 ani care au fost implicați într-un eveniment rutier. Cu ocazia cercetărilor polițiștii au stabilit că tânărul de 21 de ani, conducând un autoturism pe str. Kossuth Lajos din Baraolt, din direcția Biborțeni, nu a putut evita minorul în cauză, care a ieșit pe drum cu o bicicletă fără să se asigure”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

Șoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vatămare corporală din culpă.

 

Articolul precedentPieton ranit grav de mașină pe un drum din județul Covasna
Articolul următorPreselecțiile concursului de talente muzicale pentru persoane cu dizabilităţi, în weekend la Sfântu Gheorghe