Multe mesaje cu interpretarea textului apărut luni dimineaţă în Piaţa Centrală Gheorghe au fost trimise pe adresa de e-mail pusă la dispoziţie de organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe.

Mesajul a fost mediatizat şi de presa locală şi nu numai, astfel că foarte multe comentarii au apărut mai ales în mediul online despre acest mesaj misterios.

Traducerea mesajului este următoarea: „ÎN 48 ORE PE MALUL LACULUI RETYI SUNT 52 FECIOAR SAU ARDE ORAŞUL” scris în litere din alfabetul runic, unii oameni recunoscând acest citat din legenda Sfântului Gheorghe.

Presupunerea este confirmată şi de un grup internațional de experți abordat de organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe. Aceştia spun că mesajul este tipic balaurului, care era recunoscut că poate vorbi toate limbile, dar niciuna dintre ele în mod corect – conform înregistrărilor antice.

Organizatorii le mulțumesc tuturor locuitorilor pentru sprijin, dar deocamdată nu vor să se pronunţe dacă a fost sau nu o farsă de 1 aprilie, urmând ca această problemă să fie analizată iar locuitorii să fie informaţi în perioada următoare.

Articolul precedentA început a doua etapă de înscriere în învăţământul primar 2019 – 2020
Articolul următorCaravana „Vreau să fiu antreprenor” ajunge din nou la Sfântu Gheorghe