Un manechin medical intrat recent în dotarea Asociației Salvatore din Sfântu Gheorghe poate fi utilizat de cursanți pentru experimentarea reacţiilor pacientului la anumite proceduri, fiind singurul model de acest fel din județ, care imită în mod realist multiple traumatisme.

Cursanţii pot dobândi cunoştinţe teoretice și practice de prim ajutor despre pierderea cunoștinței, stop cardio-respirator, hemoragii, luxații, amputații, entorse, fracturi, arsuri, diferite plăgi, înec sau sufocare cu un corp străin, fiind sprijiniți de instructori calificați.

Manechinul are puls și sângerează, astfel că participanții la cursuri vor putea învăța, printre multe altele, cum să pună o perfuzie, să stopeze o hemoragie sau să readucă la viață pacientul prin masaj cardiac.

„Este un manechin de traumă, ceea ce înseamnă că se va putea face practică pentru tot ce înseamnă plăgi prin împușcare, hemoragii, arsuri, luxaţii, corp străin, plagă înţepată, muşcată, sau amputaţie. Ne este foarte util pentru cursurile de prim ajutor de la Urgenţele particulare. Poate să sângereze, deci îl putem umple cu sânge artificial, care va curge din plagă, și nu este numai un manechin de traumă, este şi unul de asistență, ceea ce înseamnă că se pot face injecții intravenoase, poate fi intubat, se poate pune sondă nazogastrică, orice. Are și puls, se poate controla cu o tabletă, și din ce știu este unic în județ, la Mureș știu că mai există. Mai avem un defibrilator semiautomat cu care facem un training, (…) avem și manechine de Basic Life Support pentru resuscitare cardiopulmonară cu care cursanții pot face compresii toracice sau pot face ventilație gură la gură sau gură la nas. Avem câteva veste Heimlich cu ajutorul cărora cursanții pot face practică în caz de corp străin în trahee, pentru că dacă nu ai această vestă poți să provoci o hemoragie internă persoanei care nu are corp străin în trahee”, ne-a explicat președintele Asociației Salvatore, Buna Hunor.

Manechinul politraumatic este achiziționat cu sprijinul Fundației „Bethlen Gábor” din Ungaria, iar un astfel de model costă în jur de 9.000 lei.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 69. Atenție, se deschid ușile!
Articolul următorSemnal de alarmă în învățământul online: „Clanul Leilor”- gruparea care întrerupe cursurile online și postează obscenități