Mai multe steaguri din sala de ședințe a Consiliului Județean (CJ) Covasna au fost înlăturate de președintele Tamas Sandor, după ce instanța de judecată l-a somat să pună în aplicare o sentință definitivă și irevocabilă.

Steagul secuiesc, cel al maghiarimii și al județului Covasna, înlăturate din sala de ședință a instituției, au fost donate în luna noiembrie 2016 de către preşedintele Partidului Civic Maghiar Covasna, deputatul Kulcsar Terza Jozsef. Nerespectarea acestei sentințe ar fi dus la sancționarea președintelui CJ Covasna cu plata a 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

Tamas Sandor a declarat în cadrul unei conferințe de presă că, în opinia sa, sentința nu este una corectă, având în vedere că instanţa nu a dispus şi înlăturarea celorlalte trei steaguri primite prin aceeaşi donaţie, respectiv al Statelor Unite ale Americii, Germaniei şi Israelului.

„Există o dublă măsură în această ţară şi, după cum se vede, sunt două tipuri de cetăţeni şi două tipuri de autorităţi locale, pentru că, de pildă, Câmpia Turzii, dar şi alte localităţi şi judeţe, pot să aibă steaguri proprii, numai cele din Ţinutul Secuiesc nu au voie. Chiar şi în faţa clădirii Prefecturii şi Consiliului Judeţean Braşov, unde este şi sediul Curţii de Apel Braşov care a dat această sentinţă, este arborat steagul judeţului Braşov. Am executat sentinţa ca să nu fiu amendat, pentru că luni au trecut cele cinci zile de la rămânerea definitivă a acesteia, dar nu mi se pare normal ca o comunitate care are o pondere de 73%, cum este cea maghiară din judeţul Covasna, să nu aibă dreptul la simbolurile sale specifice”, a declarat președintele CJ Covasna.

De-a lungul timpului, Prefectura Covasna a adus la cunoştinţa Consiliului Judeţean că steagurile nerecunoscute legal, cum este şi cel secuiesc, nu pot fi arborate pe clădirile publice sau în incintele acestora, lucru confirmat şi de o serie de sentinţe judecătoreşti rămase definitive.

Articolul precedent„Mesajul meu antidrog” și-a desemnat câștigătorii
Articolul următorTânăr arestat în urma unor percheziţii la persoane bănuite de trafic de droguri