În paralel cu reabilitarea totală a unor străzi, lucrări mai mici sunt în desfășurare în mai multe părți ale orașului.

Lucrările de reabilitare a străzii Kós Károly avansează. Constructorul a terminat de asfaltat porţiunea pe care s-a lucrat în ultima vreme, urmând ca în aceste zile să se mute lucrările şi pe banda dreaptă, sensul de ieşire din oraş spre Ilieni.

În acest sens, locuitorii din zonă sunt sfătuiţi să nu mai parcheze maşinile în curţi sau pe trotuar între străzile Andrei Șaguna și Dozsa György pentru că începând de sâmbătă, 19 octombrie, accesul în aceste zone va fi blocat de lucrări.

Regimul traficului rămâne același în timpul lucrărilor, adică puteți ieşi din oraș pe banda stângă a străzii Kós Károly spre Ilieni, intrarea în oraş dinspre Ilieni făcându-se pe strada Pârâului. De asemenea, de acum încolo este permis accesul dinspre strada Kós Károly spre strada Ţigaretei.

În această perioadă au loc lucrări şi la fundaţia străzii Andrei Șaguna, iar în strada Lázár Mihály au fost finalizate parcările și trotuarele din fața blocurilor 62 și 63 din spatele fostului sediu Romtelecom, la fel în strada Bem József au fost finalizate parcarea și trotuarul din fața BCR, urmând trasarea marcajelor rutiere.

Lucrările de asfaltare au fost finalizate şi în străzile Bánki Donáth şi Crinului, dar și în parcarea din spatele blocului 39 de pe strada Crizantemei, urmând trasarea marcajelor.

În ultima perioadă au fost reabilitate şi pavajul și scările din jurul blocului 52 de pe B-dul General Grigore Bălan, intrările blocurilor din zona străzii Luceafărului au fost reparate, iar lucrările de renovare a drumului și a pavajului sunt în curs de desfășurare.

Articolul precedent214 secţii de vot în judeţul Covasna la alegerile prezidenţiale 2019
Articolul următorNumăr de telefon pentru sesizări non-stop ale problemelor cu iluminatul public din Sfântu Gheorghe