Multe ore de muncă, devotament, consecvență și răbdare, toate au stat la baza succesului campaniei de 24 de ore organizată de voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor.

De ziua Mondială a Săracilor, la Sfântu Gheorghe voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez le-au distribuit pături, sendvișuri și ceai cald persoanelor fără adăpost care își fac veacul prin diferite zone ale orașului, au fost în vizită la familiile cu mulți copii, persoanele vârstnice de la Căminul pentru bătrâni „Zathureczki Berta” din Sfântu Gheorghe, dar și la pacienții internați la Spitalul Județean de Urgență dr. „Fogolyán Kristóf” pe care nu îi vizitează nimeni.

12 cutii cu alimente de bază, constând în ulei pentru gătit, făină, zahăr, mălai, conserve, gem, dar și produse pentru igiena personală au fost adunate la punctele de colectare amplasate de voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe în fața mai multor biserici din municipiu, acestea urmând să fie donate zilele următoare persoanelor nevoiașe.

„Am încercat să vă atragem atenția, în cele 24 ore de activitate, asupra importanței întrajutorării. Am dori să mulțumim voluntarilor și angajaților noștri pentru eforturile și munca pe care o depun, precum și pentru dăruirea sufletească cu care participă la acțiunile noastre. Suntem mândri de voi! Alimentele donate la Biserica Reformată din centrul orașului și la Biserica Krisztus Király au fost transportate de către voluntarii noștri la sediul Serviciului, unde au fost selectate și împachetate. Au fost colectate 12 cutii de alimente de bază, acestea vor fi distribuite curând în rândul nevoiașilor. Pe această cale, dorim să vă mulțumim pentru empatie și pentru donațiile făcute!”, au transmis la finalul campaniei reprezentanții Serviviului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe.

O persoană fără adăpost a fost transportată la spital

Szekely Robert, coordonatorul voluntarilor Serviciului de Ajutor Maltez a precizat că această campanie a fost un real succes, fiind implicați pe parcursul celor 24 de ore aproximativ 160 de voluntari și angajați. Acesta a mai menționat că în urma acțiunii din noaptea de sâmbătă spre duminică o persoană fără adăpost a fost transportrată la Spitalul Județean de Urgență pentru îngrijiri medicale.

„Am început de la ora 00:00, am fost în foarte multe locuri cu voluntarii din Sfântu Gheorghe. Am făcut o tură prin oraș și am reușit să găsim câteva persoane care nu au intrat în adăpostul de noapte. Am găsit o persoană pe care chiar a trebuit să o ducem la spital, este internată și sperăm să fie în regulă”, a precizat Szekely Robert.

În cadrul campaniei, voluntarii au pregătit aproximativ 70 de sendvișuri și 50 de litri de ceai cald pentru persoanele fără adăpost și au vizitat aproximativ 30 de familii nevoiașe provenind din localitățile învecinate municipiului Sfântu Gheorghe cărora le-au distribuit pachete cu produse pentru igiena personală constând în gel de duș, săpun, pastă de dinți, prosoape, deodorant, spumă și lamă de ras pentru bărbați și produse pentru igiena intimă pentru femei.

Sursa foto: Tineretul Maltez Sfântu Gheorghe

Articolul precedentAccident cu două victime pe DN 12, la ieșirea din Sfântu Gheorghe
Articolul următorTrei accidente în primele ore de iarnă în judeţul Covasna