Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat harta interactivă a finanțărilor din fonduri europene (AICI), care arată situația fiecărui județ în parte în ceea ce privește proiectele finanțate din fondurile europene 2014-2020. 

Județul Covasna se clasează pe ultimul loc în țară, cu cele mai puține sume atrase până la data de 31 decembrie 2022 și pe penultimul loc în ceea ce privește numărul de contracte semnate (117 contracte), surclasând doar județul Ialomița (116 contracte), anunță WE RADIO.

Potrivit datelor publicate de Minister, până la finalul anului trecut, în județul Covasna s-au atras finanțări europene în valoare totală de peste 877,2 milioane de lei. Spre exemplu, prin POIM au fost depuse 18 proiecte cu o finanțare totală de peste 137.7 milioane de lei; prin POR au fost depuse 88 de proiecte cu o finanțare de peste 647,7 milioane de lei, iar prin POCU, județul Covasna a depus 8 proiecte cu o finanțare de peste 54,1 milioane de lei.

Din totalul proiectelor depuse, 51 figurează ca finalizate, însumând 171.012.487 lei, cele mai multe (37 de proiecte) fiind proiecte depuse prin POR. Un  număr de 73 de contracte figurează ca fiind încă în derulare, conform Ministerului Investițiilor, valoarea totală a acestora fiind de 706.276.941 lei (cele mai multe prin POR – 51 de proiecte în valoare de peste 540.8 milioane de lei).

În total, până la data de 31 decembrie 2022, autoritățile din județul Covasna au depus 124 de proiecte cu finanțare europeană, cele mai multe prin POR (88 de proiecte).

Județele care au absorbit cei mai mulți bani sunt București-Ilfov, Constanța, Iași și Cluj.

Articolul precedentConsumul de cocaină a crescut în toată Europa
Articolul următorO aerotermă lăsată nesupravegheată a distrus o garsonieră din Baraolt