Pe 28 februarie se împlinesc 87 de ani de când în România este marcată Ziua Protecției Civile, iar în acest an, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna va dedica o săptămână întreagă informării şi educării populaţiei, în vederea creșterii şanselor de supravieţuire în cazul producerii unor situații de urgență.

În perioada 26 februarie – 4 martie, sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, salvatorii covăsneni vor organiza o serie de activități la nivelul județului, vor merge în școli pentru a-i informa pe elevi și profesori despre măsurile pe care trebuie să le ia în cazul unei calamități, și vor participa la una dintre cele mai mari acțiuni de donare de sânge în care sunt implicați pompieri și jandarmi din toată țara.

„Anul acesta este puţin diferit. Am ales să înglobăm trei date importante pentru noi, este vorba despre 28 februarie – Ziua Protecţiei Civile în România, 1 martie – Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, şi 4 martie, pentru că anul acesta omagiem 43 de ani de la cutremurul din 1977 (…) Avem activităţi care se întind pe toată săptămâna, dar şi activităţi punctuale. Vom avea puncte de informare preventivă cu tema protecţiei civile, în centrul oraşului Sfântu Gheorghe și în oraşele Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului. Vom avea pompieri şi voluntari cu o autospecială, vor sta de vorbă cu oamenii care vor dori să obţină sfaturi despre cum să se protejeze în caz de incendiu sau cutremur. Mergem în şcoli, vom face două tipuri de exerciţii: unul pentru cutremur în care vom face şi evacuarea copiilor, avem 13 localităţi, 4 licee, 10 şcoli gimnaziale şi o grădiniţă, iar concomitent, vom merge în alte 17 şcoli gimnaziale şi un liceu unde vom face exerciţii de prim ajutor. Vrem ca populaţia să cunoască practic ce facem în cazul unui cutremur, care sunt măsurile, cum te evacuezi, ce trebuie să facă elevii şi profesorii, şi să îi învăţăm şi câteva măsuri de prim ajutor (…) Vom avea și două exerciții de stingere a incendiilor, iar miercuri, în data de 4 martie, dorim să le prezentăm oamenilor tehnica noastră de intervenție la cutremur, dar și sfaturi și măsuri pe care trebuie să le ia înainte și după cutremur”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, slt. Marius Tolvaj, într-un interviu la We Radio.

Astfel, în zilele de 28 februarie şi 4 martie, între orele 09:00 – 13:00, subunităţile de intervenţie din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuisc şi Întorsura Buzăului îşi vor deschide porţile pentru vizitatori, care vor putea admira tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului, vor asista la exerciţii demonstrative și vor primi sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă.

Totodată, în data de 27 februarie, între orele 10:00 – 12:00, vor fi organizate puncte de informare preventivă pe tipuri de riscuri (incendii, seism) în centrele localităţiilor Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului şi Baraolt unde vor participa echipaje de pompieri cu autospeciale de intervenţie şi voluntarii ISU din programul ”Salvator din pasiune”.

Pe lângă materialele informative, covăsnenii vor primi sfaturi despre măsurile de pregătire a locuinţei în caz de cutremur, măsurile privind pregătirea individuală şi a familiei pentru a face faţă unui seism, precum şi comportamentul care trebuie adoptat pe durata şi după producerea acestuia.

De asemenea, cu sprijinul Asociației Sportive a Pompierilor din România – Filiala Covasna vor avea loc competiții sportive, sub egida „Cupa Protecţiei Civile 2020. Pompierii covăsneni se vor întrece la popice, tenis de masă şi minifotbal.

De Ziua Protecției Civile din România, pe 28 februarie, la Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe va fi organizat un ceremonial militar și festivitatea de avansare în gradul următor, înainte de termen, a cadrelor militare care au obținut rezultate foarte bune în activitate.

Articolul precedentMinor reținut pentru 24 de ore pentru furt dintr-un magazin
Articolul următor„Te provoc! Fii salvatorul celor care au nevoie de sânge!” – Cel mai frumos joc de leapșa între salvatorii din toată țara!