În perioada 3-7 iunie, la nivel național, se desfășoară ce-a de-a 15 – a ediție a Săptămânii Prevenirii Criminalității. Scopul activităților este acela de a conștientiza necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție în diverse situații și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni sau alte fapte antisociale.

La nivelul județului Covasna polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive, primele două zile fiind dedicate prevenirii delincvenței juvenile și prevenirii victimizării minorilor.

Luni, polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității au realizat prima evaluare în cadrul campaniei ”Capsula Timpului. Mesajul meu pentru siguranță”. Astfel, la o școală din mediul rural au fost deschise mesajele elevilor din clasele V-VIII, iar polițiștii, împreună cu profesorii și elevii, au evaluat în cadrul unei sesiuni de discuții libere cum au reușit tinerii, sau nu, să îndeplinească ce și-au propus. Printre promisiunile elevilor s-au regăsit mesaje ca: ”Nu o să vorbesc urât!”, ”Nu voi fi violent!” sau ”Îmi voi îmbunătăți situația la învățătură!”.

„Concluziile acestei activități au fost pozitive, un procent de circa 60% dintre elevii participanți reușind să se țină de promisiunile făcute la începutul anului școlar, când au intrat în acest proiect. Profesorii au relatat chiar că au observat îmbunătățiri în ceea ce privește comportamentul celor care au participat, fiind vizibile dorința și determinarea pentru îndeplinirea a ceea ce elevii și-au propus”, au transmis reprezentanţii IPJ Covasna.

Au existat însă și situații în care promisiunile au fost încălcate, iar în aceste cazuri au fost analizate cauzele care au stat la baza cestor situații, elevii fiind sfătuiți cu privire la ce pot face pe viitor pentru a adopta un comportament preventiv. Cu toate acestea, ei au fost felicitați și încurajați pentru faptul că au dat dovadă de sinceritate și au recunoscut că nu au reușit să îndeplinească promisiunile făcute.

Capsula Timpului. Mesajul meu pentru siguranță!” este un proiect pilot, lansat în premieră de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, ce a fost lansat la începutul acestui an școlar. În urma evaluării activităților desfășurate, polițiștii covăsneni își propun ca pe viitor să extindă proiectul în mai multe școli din județ.

Polițiștii au desfășurat și activități pentru prevenirea violenței în familie. Astfel, marți, circa 300 de elevi și profesori au participat la prezentări pe tema prevenirii violenței domestice, modul de acțiune în cazul unor astfel de situații. Profesorii au primit și ei informații despre ce ar trebui ei să facă în cazul în care iau cunoștință despre asemenea fapte.

Misiunea oamenilor legii, prin astfel de activități, este aceea de a transmite mesajele preventive la cât mai multe persoane. Este importantă implicarea cetățenilor în ceea ce înseamnă prevenirea criminalității, întrucât eforturile polițiștilor de a menține climatul de siguranță publică trebuie să fie dublate de comportamentul oamenilor, în sensul de a respinge acele comportamente contrare legii sau antisociale.

Activitățile în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității vor continua, iar zilele ce urmează vor fi dedicate siguranței rutiere și prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului.

Articolul precedentTamás Sándor mai vrea un mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna
Articolul următorPoliţia Locală începe controalele în privinţa garajelor din Sfântu Gheorghe