Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, susține, marți, o conferință de presă în care prezintă bilanțul mandatului său. Mihăilă susține că premierul Florin Cîțu introduce sănătatea în disputa politică și face apel la responsabilitate,

„Domnul premier Cîțu a spus că nu înțelege cum oamenii din centrele de vaccinare sunt neplătiți de 2-3 luni, deși știa din aprilie că banii alocați MS sunt insuficienți.

Într-o adresă din 28 aprilie i-am prezentat situația financiară – că nu sunt suficienți bani pentru centrele de vaccinare, pentru programele de sănătate. În privința salariilor personalului medical, i-am atras atenția că numărul de medici și asistenți a crescut. Am explicat că în ceea ce privește programele de sănătate, care includ vaccinarea anti-COVID, vaccinurile pentru copii, tratamentul pentru TBC și HIV, a fost informat că mai are nevoie de 620 de milioane de lei pentru a ajunge la nivelul anului 2020. Era precizat că fondurile de 240 milioane lei pentru marii arșii sunt insuficiente.

Pentru personalul pentru vaccinare i-am spus că e nevoie de suplimentare. MS nu a putut redistribui fonduri din alte articole bugetare, pentru că Legea bugetului prevedea un plafon.

Fondurile au ajuns până la finalul lunii mai. Începând din luna aprilie, domnul prim-ministru a avut detaliat necesarul de bani pentru fiecare capitol bugetar.

În 8 iunie am trimis Guvernului un memoriu. Dl prim-ministru știa că bugetul era la fundul sacului. Singurele răspunsuri din partea dlui prim-ministru au fost cele legate de faptul că va rezolva la rectificare. Din iunie până în august am făcut transferuri între mai multe programe pentru a putea asigura nevoile stringente ale pacienților. Am mutat banii pentru trimestrele III și IV pentru centrele de vaccinare.

Am prezentat Ministerului Finanțelor o HG returnată neavizată pentru asigurarea de fonduri pentru vaccinul tetravalent. Faptul că astăzi vorbim de lipsa de resurse și neplata salariilor se datorează exclusiv iresponsabilității premierului Cîțu”, a declarat Mihăilă.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentSTUDIU InfoCons: 264 tipuri de măști neconforme, dintre care 40.15% sunt contrafăcute!
Articolul următorAtacant nou la Sepsi OSK