Infrastructura hidrotehnică

Infrastructura hidrotehnică a județului Covasna, grav afectată de inundaţiile din această vară, va fi reparată în regim de urgență de către Administraţia Naţională „Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Olt.

Potrivit conducerii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, viiturile produse în vara acestui an au dus la erodarea lucrărilor hidrotehnice din localităţile Băcel-Chichiş, Bodoc şi Ruseni-Sânzieni, de pe cursurile Râului Negru şi pâraielor Caşin, Tărlung şi Dobârlău, acestea necesitând lucrări ample de reabilitare în vederea protejării locuințelor și obiectivelor social-economice.

„În ceea ce privește Râul Negru și afluenții săi s-a prevăzut refacerea a 3 subtraversări, a unei breșe de 20 m, a unui coronament de dig erodat pe o lungime de 250 m și refacerea unui corp de dig care a suferit infiltrații, în lungime de 200 m. Pentru regularizarea a 5 km ai albiei pârâului Cașin,  în sectorul Ruseni-Sânzieni, sunt derulate lucrări de consolidare a aproximativ 1.000 m de dig și lucrări de închidere a breșei. Până în prezent, au fost îndepărate lucrările afectate de viituri și s-au transportat 500 mc de piatră brută, iar pentru îndiguirea pârâului Tărlung la Băcel-Chichiș se are în vedere refacerea  a 980 m de dig, cu material ce va fi adus din cariera de pământ de la Bodoc.”, transmit resprezentanții SGA Covasna.

Potrivit acestora, în ceea ce privește îndiguirea pârâului Dobârlău, se vor reface două breșe cu o lungime însumată de 55 m și se vor executa colmatări de albie.

Proiectele derulate însumează peste 7.000.000 lei, iar termenul de  finalizare a acestora este 14 decembrie (a.c.).

 

Articolul precedentSepsi OSK s-a calificat în optimile Cupei României la fotbal
Articolul următorElevii covăsneni merg la școală pe 5 octombrie de Ziua Mondială a Educației