Numărul infracțiunilor sesizate în 2019 în județul Covasna a înregistrat o ușoară creștere față de anul precedent, repsectiv cu 0,68% arată un bilanț al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna.

Din totalul infracțiunilor sesizate, 63% reprezintă infracțiuni judiciare, iar 54,31% dintre acestea reprezentă infracţiuni contra persoanei, în creștere cu 1,9% față de anul 2018.

„Nivelul criminalității în anul 2019, prezintă, în general, valori apropiate de cele înregistrate în anul precedent, acțiunile polițiștilor fiind desfășurate în permanență în funcție de evoluția situației operative, măsurile fiind dispuse astfel încât activitățile de prevenire și combatere a faptelor ilegale să aibă eficiența scontată (…) Din totalul infracțiunilor contra persoanei ponderea cea mai mare o au infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății (79%), dintre acestea, cele mai multe fiind infracţiunile de loviri sau alte violenţe, fiind sesizate un număr de 974 de astfel de fapte. Pe parcursul anului  2019 la nivelul Inspectoratului  de Poliție Județean Covasna au fost emise 88 de ordine de protecție provizorie”, arată datele bilanțului IPJ Covasna.

Furturile și infracțiunile de distrugere au scăzut în ultimele luni, fiind înregistrate cu 4,1% mai puține. Față de anul 2018, numărul total al furturilor a înregistrat o scădere de 8%, de la 975 de fapte la 897, iar numărul furturilor din locuințe și societăţi comerciale a scăzut semnificativ, cu 21%.

„Furturile, în procent de 55%, reprezintă cel mai important segment al infracțiunilor contra patrimoniului, iar faptele de tâlhărie reprezintă doar 0,40% din totalul infracțiunilor contra patrimoniului. La nivelul județului Covasna s-a înregistrat o scădere de 30% a infracțiunilor de tâlhărie. Totodată, în ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, pe parcursul anului 2019 s-au înregistrat creșteri ale furturilor din buzunare, poşete, genţi (13%) precum și ale furturilor din autovehicule fiind înregistrată o creștere cu 17 de astfel de fapte față de anul trecut, de la 19 fapte la 36. Furturile de autovehicule au scăzut considerabil, cu un procent de 40 %”, mai arată datele IPJ Covasna.

În ceea ce privește infracţiunile de mare violenţă, acestea au rămas la un nivel foarte scăzut, (0,43% din infracțiunile contra persoanei), iar cauzele penale privind săvârșirea unor infracțiuni contra vieții persoanei (omor, tentativă de omor) au fost soluționate.

Articolul precedentFilme noi la Cinema Arta în perioada 14-20 februarie
Articolul următor23 de decese din accidente rutiere în 2019, în județul Covasna