Primăria Sfântu Gheorghe reia lucrările de modernizare a zonei din Piața Centrală, suspendate în urmă cu peste doi ani. Municipalitatea a finalizat procedurile de licitaţie şi autorizare , iar lucrările ar urma să fie finalizate în cel mult 6 luni.

Zona din fața Consiliului Judeţean Covasna urmează să devină un spaţiu multifuncţional. Ordinul de începere a investiției de aproape 3 milioane de lei va fi emis la începutul săptămânii viitoare.

„Acum nu mai există obstacole legale pentru începerea lucrărilor, săptămâna viitoare vom emite ordinul de începere. Sper că anul acesta se vor şi finaliza lucrările şi vom putea spune că zona din Piaţa Centrală în sfârşit se va finaliza. Scopul nostru este să integrăm acest spațiu mic în imaginea parcului și a Pieței Centrale finalizate până acum. Îmi doresc foarte mult ca peste câteva săptămâni să ţin o conferinţă de presă la faţa locului, acolo unde se va lucra”, a spus primarul Antal Árpád. 

Valoarea totală a lucrărilor este de 2,74 milioane de lei

Proiectul inițial a inclus extinderea Parcului Elisabeta şi ar fi evocat atmosfera secolului trecut sub forma imaginată la acea vreme. Cu toate acestea, planul a fost oprit pe motive legale, astfel că a trebuit să fie elaborat un nou plan.

Proiectul prevede amenajarea unei platforme plane în faţa sediului Consiliului Judeţean Covasna, unde să poată fi amplasat un patinoar pe timpul iernii, dar care să poată fi folosită şi ca scenă pentru diferite evenimente cultural-artistice, precum şi realizarea a două seturi de trepte din piatră.  Mobilierul mobil va fi amplasat din primăvară până în toamnă, în speranța că din ce în ce mai mulți oameni vor folosi spațiul respectiv.

Mai multe detalii vor fi dezvăluite de constructor într-o conferință de presă la faţa locului.

În ultimii ani au fost derulate mai multe proiecte de reabilitare a spaţiilor urbane din municipiu, care au vizat atât respectarea cerinţelor secolului XXI, cât şi a ambianţei istorice, printre acestea numărându-se şi Piaţa Libertăţii, care a devenit o zonă exclusiv pietonală.

ImagineImagine