Prefectura Covasna dă vina pe Direcția de Sănătate Publică (DSP) pentru neconcordanțele dintre datele comunicate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) și cele de la nivel local.

În buletinul informativ de miercuri, GCS informa că numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în judeţul Covasna a scăzut la 123, în condiţiile în care marţi erau anunţate 124 de cazuri. De atunci, cifra a rămas neschimbată, asta deși miercuri dimineață DSP Covasna informa că dintr-un total de 1.454 de teste prelucrate,149 au ieșit pozitive. Pe lângă faptul că numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus nu poate scădea, zilnic la nivel național sunt confirmate sute de cazuri noi, iar în județ sunt efectuate cel puțin 100 de teste pe zi.

În conferința de presă susținută vineri, managerul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, Andras-Nagy Robert, preciza că de la confirmarea primului caz în rândul personalului medical, în data de 23 martie, aproximativ 90% dintre angajații unității medicale au fost testați pentru coronavirus, fiind prelucrate în total 946 de teste. Din totalul angajaților testați, 65 au avut rezultate pozitive, dintre care 16 medici, 31 asistenţi, 13 infirmieri, iar 5 intră la alte categorii de personal.

Cu toate acestea, în comunicările GCS la nivelul județului Covasna figurează ca infectați cu noul coronavirus doar 9 cadre medicale.

Reprezentanții Prefecturii Covasna spun că de vină pentru neconcordanțe sunt reprezentanții DSP Covasna.

„Referitor la numărul persoanelor din județ, confirmate ca fiind infectate cu virusul COVID-19, Instituția Prefectului – Județul Covasna a solicitat Directorului DSP Covasna, în urmă cu mai multe zile, ca acesta să asigure zilnic preluarea corectă a datelor și transmiterea lor spre Institutul Național de Sănătate Publică, în baza buletinelor de analiză, pentru asigurarea eliminării unor neconcordanțe între datele raportate din județ și cele comunicate pentru aceeași perioadă prin buletinul de presă, de către Grupul de Comunicare Strategică”, se arată într-un comunicat postat vineri pe site-ul instituției.

Contactat telefonic, directorul DSP Covasna ne-a explicat că datele comunicate de instituție pot fi verificate și confirmate ca fiind reale în baza evidenței pe care DSP o ține. Acesta spune că e posibil ca neconcordanțe să apară și din cauza faptului că unele persoane testate pozitiv în județul Covasna, au fost raportate ulterior în județele în care își au reședința.

„Am înțeles că situații similare există și în alte județe. Noi trimitem probe la mai multe laboratoare, în funcție de disponibilitatea lor, de câte kit-uri au, de lista de așteptare, trimitem iar ele raportează și la noi și la INSP. Eu nu știu precis ce s-a întâmplat, dar pentru datele comunicate de noi avem buletinele primite, care sunt certe (…) Noi am trimis listele pe care le avem la INSP și am primit promisiunea că vor verifica nominal cazurile. Sper să se clarifice, înainte sau după sărbători (…) În mod normal Prefectura raportează datele, nu dau vina nici pe ei, dar noi pentru cazurile confirmate avem date, verificăm unde se împotmolesc sau de ce nu apar pe site-ul oficial (…) Trebuie să ne bazăm pe datele pe care le avem pentru că știm că acestea sunt corecte, deci avem un biblioraft cu date puse una lângă alta, cu probele pozitive, și astea sunt”, ne-a precizat directorul DSP Covasna, Agoston Laszlo.

Nici prefectul, Todor Iulian Constantin, care la jurământul de învestire promitea că va fi la dispoziția presei și cetățenilor pentru orice problemă, și nici purtătorul de cuvânt al instituției nu au putut fi contactați telefonic, până în prezent, pentru un punct de vedere.

De altfel, reprezentanții Prefecturii Covasna nu au răspuns în ultimele săptămâni la niciun apel, sau încercare scrisă a presei de a intra în contact cu instituția, asta deși nu se cunoșteau motivele sau subiectele pentru care erau contactați.