Consiliul Județean (CJ) Covasna își propune ca, în următorii 10 ani, numărul turiștilor care petrec cel puțin 4-5 nopți în unitățile de cazare din județ să ajungă la un milion pe an.

Vicepreședintele CJ Covasna, Grüman Róbert spune că „administrația județeană încearcă să fie un catalizator”, și a amintit că în ultimii ani s-a pus foarte mare accent pe promovarea potențialului turistic, observându-se o creștere între 5 și 15% a turiștilor și a numărului de înnnopări în unitățile de cazare din județ.

„De 5 ani ne ocupăm mult mai intens de promovarea potențialului turistic al județului, mai ales prin Asociația pentru Dezvoltarea Turismului. Este unul dintre cele mai mici județe din țară, dar alocă un buget considerabil pentru promovarea potențialului turistic. Am organizat mai multe evenimente care atrag zeci de mii de turiști în județul nostru, cum ar fi Festivalul Deliciilor Dulci, Festivalul Cârnaților, Galopiada Secuiască, Transylvanian Barbeque Festival. Am deschis în Sfântu Gheorghe cel mai invovativ birou de informare turistică din regiunea noastră. Am invitat în ultimii ani peste 200 de bloggeri și jurnaliști, care au putut să vadă oferta turistică a județului nostru, iar apoi și-au scris părerile despre turismul din Covasna, astfel că există foarte multe materiale pozitive despre Ținutul Conacelor sau Visit Covasna (…) Suntem pe Facebook, Instagram, TikTok, postăm zilnic informații, fotografii despre posibilitățile de petrecere a timpului liber, iar în ultimii 5 ani se observă o creștere între 5 și 15% a numărului turiștilor și a numărului de înnoptări”, ne-a precizat vicepreședintele CJ Covasna, Grüman Róbert.

Datele Direcției Județene de Statistică relevă faptul că anul trecut aproximativ 140.000 de turiști au vizitat județul Covasna, fiind înregistrate, în medie, 600.000 de înnoptări în unitățile de cazare din județ.

Grüman Róbert spune că până la atingerea obiectivului propus „mai este de lucru”, însă se arată încrezător că în următorii ani, odată cu deschiderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, și cu finalizarea Autostrăzii Arad-Sibiu, numărul turiștilor va crește considerabil.

„CJ Covasna își face planurile pentru următorii 10 ani, (…) dorim să realizăm o strategie și ne propunem ca până în 2030 să ajungem la 1 milion de turiști care vor vizita județul nostru. Activitatea serviciilor de turism este responsabilitatea antreprenorilor și ne bucurăm foarte tare că în ultimii ani foarte mulți antreprenori au văzut că turismul este o ramură a economiei în dezvoltare și au investit economiile și profiturile în activități din turism (…) Din autostrada Arad-Sibiu mai lipsesc aproximativ 10 km, deja din Sibiu putem ajunge la Budapesta și mai departe, iar turiștii care vin la noi pot ajunge mai repede. Bineînțeles, mai este și Aeroportul de la Ghimbav care într-un an – doi își va deschide porțile și va fi o creștere mult mai intensă a numărului de turiști”, a mai spus vicepreședintele CJ Covasna.

În ultimii ani, autoritățile județene au pus un mare accent pe promovarea ofertelor turistice.  Spre exemplu, prin intermediul aplicației mobile #VisitCovasna, turiștii pot afla informaţii despre unităţile de cazare, gastronomie şi evenimentele organizate în judeţ, iar cei interesaţi să viziteze zona pot alege direct din aplicaţie unul dintre cei cinci ghizi turistici, care le pot organiza programe personalizate, precum tururi de fotografiere şi observare a florei şi faunei, vizitarea atelierelor meşteşugăreşti tradiţionale, drumeţii sau  experienţe culinare.

Aplicaţia, lansată la finalul anului 2017, le utilizatorilor să acceseze cu uşurinţă programele teatrelor, muzeelor şi galeriilor de artă şi poate fi descărcată gratuit de pe site www.visitcovasna.com, fiind disponibilă şi în Google Play şi AppStore pentru toate dispozitivele Android şi iOS.