A doua zi a lunii decembrie a venit cu primii fulgi de zăpadă în județul Covasna, temperaturile au scăzut până spre pragul înghețului, iar la Sfântu Gheorghe luni seară au apărut precipitații sub formă de lapoviță.

A nins și în județul Harghita, pe DN15, în zona Toplița – Borsec, mai multe camioane care nu erau echipate cu anvelope de iarnă au rămas oprite pe partea dreaptă a carosabilului, iar drumarii au intervenit cu material antiderapant pe DN12 și DN13A.

Conform ANM, în zilele următoare temperaturile vor scădea drastic în toată țara, iar în Transilvania, în special dimineaţa şi noaptea, minimele vor fi negative şi se vor situa între -8 şi -3 grade.

După data de 7 decembrie vremea se va încălzi ușor, astfel că temperaturile vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade ziua, şi -2 … 1 grad noaptea.

Sfaturi pentru șoferi

Pentru a circula în siguranță pe drumurile publice și a evita implicarea în evenimente rutiere, este important ca șoferii să adopte o conduită preventivă, să circule cu o viteză redusă și adaptată în permanență condițiilor meteo-rutiere și de trafic, și să păstreze o distanță de siguranță față de alte autovehicule.

În condițiile unui carosabil umed sau acoperit cu polei, distanța de frânare crește, iar dacă aceasta este prea mare, oprirea în condiții de siguranță ar putea deveni o reală provocare.

În situația în care ceața își face apariția, folosiți luminile de ceață, pentru a fi vizibili în trafic și evitați efectuarea unor depășiri în condiții de vizibilitate redusă.

Asigurați-vă temeinic la efectuarea oricărei manevre și semnalizați din timp, astfel încât ceilalți participanți la trafic să observe intenția dumneavoastră.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul și nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de mașini.

Este important ca mașina să fie echipată cu anvelope de iarnă, iar dacă urmează să parcurgeți un drum mai lung, este bine să vă interesați, înainte de plecare, despre condițiile meteo-rutire prognozate în zonele în care urmează să vă deplasați.

Informații despre situația traficului rutier se găsesc, actualizate în timp real, la secțiunea „INFO-TRAFIC” a site-ului Poliției Române.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Realitatea de Covasna pe FACEBOOK!