Simona Dabija este câştigătoarea celei de a 4-a ediţii a Festivalului naţional „D-butan-T”, organizat de Teatrul Andrei Mureşanu (TAM) din Sfântu Gheorghe, și care în acest an a fost dedicat debutului în coregrafie.

În cadrul festivalului, care s-a desfăşurat în perioada 13-19 octombrie, au fost prezentate cinci spectacole selectate pe baza votului exprimat de un juriu format din membrii Consiliului Artistic TAM, iar premiul cel mare a fost câștigat de Simona Dabija pentru coregrafia spectacolului „De fapt”.

Managerul TAM, Anna-Maria Popa, ne-a precizat că juriul a ales producția „datorită coerenței și maturității sale” fiind unul dintre spectacolele foarte bine închegate și cu o viziune logică.

„A fost o ediție reușită, cu foarte multe experiențe, informații împărtășite, persoane importante care au fost aici timp de o săptămână. Simona Dabija a câștigat datorită coerenței și maturității sale. De fapt a fost unul dintre spectacolele foarte bine închegate, cu o viziune foarte logică și stabilă. Ea ni s-a părut persoana cea mai capabilă să țină în mână o echipă mixtă de actori și dansatori, cu siguranță va face față (…) Din feedback-ul participanților, a fost o ediție relevantă care i-a lăsat cu foarte multe experiențe și cunoștințe. Sperăm să reușim să învățăm din toate, astfel încât anul viitor când reluăm debutul în actorie să reușim să facem o ediție și mai frumoasă”, ne-a precizat Anna-Maria Popa.

Câștigătoarea va semna un contract de colaborare cu Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, care constă în oportunitatea de a monta o producţie proprie cu o echipă la alegere.

Pe lângă marele câștigător, în concurs au mai intrat spectacolele „Chorismos” – coregrafia Anastasia Grigore, „Câte un om de iubit” – coregrafia Beatrice Maria Tudor, „Fragile, Handle with Care” – coregrafia Mariana Gavriciuc şi „Ultima picătură” – coregrafia Maria-Luiza Dimulescu.

În cadrul festivalului publicul a putut participa gratuit și la concerte, lansări de carte, proiecţii de filme, precum şi conferinţe şi ateliere susţinute atât de membrii juriului, cât şi de invitaţii speciali Andreea Gavriliu, Dr. Danny Tan din Singapore şi Miruna Runcan.

Ediția de anul trecut a Festivalului național D-Butan-T, dedicată debutului în scenografie, a fost câştigată de Gabriella Spiridon cu spectacolul „Poveşti din bucătărie”, în regia lui Cristian Ban, jucat de actorii Teatrului municipal Baia Mare.

Anul viitor Festivalul va fi dedicat din nou, asemenea primei ediții, debutului în actorie.