Ediția din acest an a Festivalului-Concurs D-Butan-T, organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, premiază coregrafia, oferindu-i publicului șansa de a se întâlni cu producții teatrale ce subliniază perfect capacitatea dansului și a muzicii de a transmite mesaje într-un limbaj universal, ușor de înțeles indiferent de limba pe care o vorbește fiecare, pentru că, dincolo de cuvinte, oamenii sunt emoție și sensibilitate.

Astfel, s-a creat cel mai potrivit context pentru realizarea unui flashmob pentru toleranță, ca parte din programul D-Butan-T. Acesta va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 13, în Piața Libertății, care se va umple de artiști și de acordurile muzicale ale unei melodii create special pentru acest moment, respectiv o prelucrare de folclor internațional, interpretată în trei limbi (română, maghiară și engleză).

În realizarea acestui flashmob s-au implicat Orchestra Liceului de Arte „Plugor Sándor”, corurile „Euforia” și „Campanella”, precum și artiștii Sebestyén-Lázár Enikő, Monica Opra și Marius Popa.

Dată fiind caracteristica flashmobului de a se manifesta spontan, echipa TAM nu ne dezvăluie mai multe detalii despre momentul de sâmbătă, invitându-i pe toți cei care vor să asiste la una dintre cele mai mari acțiuni de acest gen, desfășurate la Sfântu Gheorghe, să fie prezenți sâmbătă în piața centrală pentru a vibra alături de toți ceilalți pe ritmuri muzicale antrenante și cuceritoare, într-o pledoarie muzicală pentru toleranță.