Peste 170 de covăsneni au participat miercuri la cursurile organizate de Caravana SMURD „Fii pregatit!”, în cadrul Exercițiului interinstituțional CONCORDIA 19.

Timp de cinci zile, Caravana SMURD ,,Fii pregătit” desfășoară activități specifice de predare a cursurilor de prim ajutor pentru publicul larg.

Luni și marți, caravana s-a aflat în Miercurea Ciuc, iar miercuri a fost prezentă în municipiul Sfântu Gheorghe unde instructorii formatori și voluntarii ISU Covasna, alături de specialiști ai Serviciului Medicină Operațională din MApN le-au explicat celor prezenți cum un gest simplu poate salva o viață.

Joi caravana se va afla în Odorheiu Secuiesc în parcarea magazinului Lidl, iar vineri va ajunge în Gheorgheni.

Foto: ISU Covasna