Joi, în jurul orei 21:10, polițiștii  covăsneni de la Serviciul Rutier au fost sesizați prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe DN 2D, în afara localității Ojdula.

Cu ocazia deplasării la fața locului, echipa de cercetare a constatat faptul că un bărbat de 32 de ani a condus un ansamblu auto format dintr-o autoutilitară și semiremorcă pe DN 2D – din direcția Focșani către Târgu Secuiesc, iar pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu parapetul metalic de protecție al drumului, răsturnându-se apoi în afara părții carosabile, în stânga sensului său de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.